NATO: Alianţa a ucis aproape 100 de civili în Afganistan, în 2008
Forţele NATO au provocat moartea a aproape 100 de civili în operaţiunile lansate anul trecut în Afganistan, a anunţat astăzi Alianţa, acuzând insurgenţii că au provocat moartea a de 10 ori mai multe persoane nevinovate, relatează Reuters.
Victimele civile au subminat susţinerea populaţiei pentru preşedinte Hamid Karzai, pentru guvernul său şi pentru trupele străine care îl susţin. Acestea au tensionat şi relaţiile dintre Karzai şi aliaţii săi occidentali, la peste şapte ani de la îndepărtarea de la guvernare a regimului taliban.
În trecut, NATO nu a oferit estimări ale numărului de victime civile provocate de Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), aflată sub comandamentul său.
"Potrivit evaluării noastre militare (...), în 2008 ISAF a fost responsabilă pentru 97 de decese în rândul civililor", a spus Appathurai. NATO a acuzat talibanii şi alţi militanţi pentru moartea a 973 de civili.
Pe de altă parte, o organizaţie afgană pentru drepturile omului a prezentat un raport, bazat pe estimările ONU, potrivit cărora aproape 700 de civili au fost ucişi în operaţiuni ale forţelor guvernamentale străine şi afgane din ianuarie până în octombrie 2008. Pe lângă ISAF, în Afganistan mai este operează o coaliţie sub comandament american.





















































