Londra caută un superpoliţist. Dar un superpremier?

Surprins de revoltele urbane din Regat, premierul britanic cere sfatul unui poliţist american aplaudat pentru reducerea criminalităţii în New York şi Los Angeles. Reţeta combină pedepsirea delictelor fie şi minore cu implicarea poliţiştilor în comunitate. Cum rămâne cu implicarea politicienilor în societate?

Din Spania în Chile, criza economică agravează problemele sociale existente în toate statele, considerate dezvoltate sau încă nu. Bandele tinerilor fără căpătâi sau fără de lege se manifestă, nu foarte diferit, în toată lumea. Revoltele din oraşele britanice nu sunt un eveniment specific şi unic, pot izbucni oricând oriunde – tocmai vin semne şi din Berlin. De aceea interesul pentru tratarea, dacă nu chiar prevenirea, lor este general.

Cauze sociale
Explozia de violenţă din oraşele britanice are cauze sociale cronice, elementul etnic a fost doar amorsa. Totuşi, britanicii se întreabă de ce. Guvernul conservator acuză criza de responsabilitate individuală şi culpa familiilor. Criticii vorbesc despre perpetuarea sărăciei şi excluderii din generaţie în generaţie, dar în vecinătatea unei bogăţii escaladante - şi pe fondul convingătoarei publicităţi pentru bunuri la care marginalizaţii nu pot nici visa că le-ar dobândi; poate doar prin furt, dacă apare ocazia. Primele reduceri ale cheltuielilor sociale din Regat au adus desfiinţarea de „centre sociale”, adesea singurele refugii la îndemâna unor copiii fără taţi şi fără nimic de făcut prin cartier – preluaţi însă de puternicele bande criminale, care le oferă sens şi comunitate.
În întreaga Europă, indignaţi ori deja revoltaţi, un sfert din tineri, cu şcoală (tot mai scumpă) sau fără, nu au şi nu vor avea curând joburi – trebuie să locuiască cu părinţii şamd. Tensiunile vor tot creşte, felurite proteste le vor elibera.

Toleranţă zero
Pentru atacarea problemei în viitor, premierul David Cameron l-a invitat, luna viitoare, la Londra pe Bill Bratton, poliţistul care a redus exemplar criminalitatea în Boston şi New York, dar mai ales a restaurat ordinea în Los Angeles după războiul stradal din 1992, când armata a fost pe urmele gangurilor.Veteranul îşi aminteşte că New York-ul anilor 1990 semăna cu lumea din „Mad Max”, iar poliţia reacţiona în loc să prevină. Pus de primarul Rudolph Giuliani în fruntea poliţiei new-yorkeze, în 1994, prima măsură a lui Bratton a fost să pedepsească şi cele mai mici delicte. A impus poliţiştilor ţinte măsurabile, i-a trimis în stradă pentru a stabili relaţii cu publicul şi a creat parteneriate cu judiciarul şi cu organizaţiile comunitare. E drept, a beneficiat şi de 5.000 de poliţişti suplimentari, proaspăt antrenaţi. În Los Angeles a avut mai puţine resurse, dar în trei ani a redus criminalitatea cu 40% şi a refăcut moralul poliţiştilor. „Infractorii trebuie să se teamă de capacitatea poliţiei,” explică „superpoliţistul”. Atent însă şi la cauzele sociale ale criminalităţii, Bratton a îmbunătăţit relaţia poliţiei cu comunităţile recrutând femei, hispanici ori afro-americani.

Când invocă „toleranţa zero” şi „război declarat bandelor”, premierul Cameron îl citează şi pe Bratton. Poliţiştii britanici îl însă invocă pe Sir Robert Peel, cel care a fondat Scotland Yard-ul, la1820. De atunci, acţiunea poliţienească britanică este bazată pe „servire şi consens”, mai curând pe deservirea unei populaţii de acord să respecte legea decât pe impunerea ordinii cu forţa. „Bobby”-ul britanic umblă neînarmat – faţă de cel american, care trebuie să se apere printre cetăţeni ce deţin legal arme. Britanicii de la periferii vorbesc însă acum de o dezarmare a poliţiştilor în faţa gangurilor înarmate. Cu o cultură a bandelor tot mai „americană”, poliţiştii britanici ar putea să-şi schimbe principiile de luptă.

Vreun superpolitician?
Mai greu e cu schimbarea principiilor care exaltă tensiunile sociale, lăsând tot mai mulţi cetăţeni tot mai în urmă. Pentru asta ar fi nevoie de „superpoliticieni” – nu de cei care au deturnat bani publici tot pentru plasme (scandalul deconturilor ilegale ale legistatorilor britanici) ori de cei temători de tabloide.
Deocamdată, superjudecătorii britanici au executat sute de condamnări de urgenţă, unele gen: patru ani pentru incitare la revoltă prin Facebook sau şase luni pentru furtul unui bax de apă dintr-un supermarket. Făptaşii pierd ajutoarele şi locuinţele sociale. Sentinţele exemplare, pentru a nu mai crede nimeni că distrugerile, agresiunile şi furturile sunt posibile fără pedeapsă, sunt necesare. Activiştii sociali arată însă că prevenţia e mai ieftină: împărţind costul plimbării unor adulţi convingători prin şcoli, costă cam un euro să arăţi unui puber cât suferă un înjunghiat ori ce va păţi în închisoare, alternativele oferite de bande - faţă de circa 200.000 de euro procesul şi un an de închisoare ori alte 200.000 spitalizarea unei victime a cuţitului.