Liban – războiul civil de ieri şi de azi

Conflict Starea de perpetuă criză în care este Libanul avantajează Hezbollah şi Iranul. De frica războiului civil, românii şi alţi străini părăsesc "Elveţia Orientului" Mişcarea

Conflict Starea de perpetuă criză în care este Libanul avantajează Hezbollah şi Iranul. De frica războiului civil, românii şi alţi străini părăsesc "Elveţia Orientului"

Mişcarea şiită dă un semnal armat bine dozat după luni de mesaje politice şi încercări eşuate de negociere cu forţele prooccidentale aflate la putere la Beirut.

Ora 5 dimineaţă. În sfârşit, linia nu mai e ocupată. Sun în Liban. "Am tot încercat să dau de tine, eşti bine?, o întreb pe o amică româncă din Beirut. "Da, suntem bine, nu prea a mers telefonul, iar netul cade, nici la serviciu nu am fost, am stat cu toţii în casă de frică să nu ne lovească vreun glonte rătăcit.

Au înnebunit complet, nu ştiu ce să mai cred, ne gândim să ne întoarcem în România, nu se mai poate aici, nu ştii ce se întâmplă de la o zi la alta. Acum, s-au mai potolit, dar cine ştie…", se plânge Anca.

"Aeroportul a fost închis, dacă voiam să plecăm, nu puteam decât cu maşina prin Siria, dacă aici continuă ciocnirile, ne ducem la Ambasada României." Îi spun că deocamdată nu se ştie dacă Ministerul de Externe român are planuri de evacuare.

Creştinii se ascund

Îmi verific poşta electronică. În sfârşit, un e-mail de la Caline, o amică libaneză, creştin-ortodoxă, care locuieşte în cartierul creştin Ashrafieh. "Stăm în casă de o săptămână. A ieşit un pic frate-meu să cumpere de mâncare. Tata a închis librăria. Mama e complet panicată. Zice că e exact ca în '74, înainte de războiul civil. Am pus saltele la ferestre.

Ne-a fost teamă că or să explodeze iar maşini-capcană", îmi povesteşte Caline. Ştiu că lângă casa lor e sediul mişcării radicale creştine Forţele Libaneze, numită Falanges în perioada războiului civil, duşmanii de moarte ai Hezbollah şi ai şiiţilor. "Falanges au dat bani lui Ceauşescu al vostru pentru arme, dar armele n-au mai venit, dacă aveam arme, nu mai făceau şiiţii ordine pe aici", răbufneşte Caline.

Pe graniţa războiului civil

"S-au închis unele hoteluri, aici, în cartier, în Hamra, a fost cel mai rău, aici locuiesc amestecaţi şiiţi, sunniţi, druzi şi creştini, nu poţi şti cine ce vrea de la tine", îmi spune Ahmad, un ziarist sunnit.

"Dacă au avut curajul să dea o rachetă în casa lui Saad (Hariri, lider antisirian, fiul fostului premier asasinat - n.r.), e clar că sunt puşi pe fapte mari şi-s mână în mână cu Aoun (fostul general Michel Aoun, simbol al luptei antisiriene în timpul războiului civil, acum devenit aliat al Hezbollah - n.r.), nimeni nu poate face nimic, Bush zice că intervine… prostii, nu poate face nimic", continuă Ahmad.

Semnal armat, după negocieri

Hezbollah este orice, dar nu o mişcare teroristă oarecare îmbătată de martiraj. Hezbollah alege lucid, să pună accentul ori pe latura militantă, ori pe cea pragmatic politică, în funcţie de circumstanţe.

Zilele acestea, mişcarea şiită dă un semnal armat bine dozat după luni de mesaje politice şi încercări eşuate de negociere cu forţele prooccidentale de la putere. Dar, fie că e vorba de utilizarea forţei, fie de pragmatism politic, ţelul mereu prezent e instaurarea ordinii islamice.

Între militantism şi pragmatism politic

Hezbollah dovedeşte un simţ politic extraordinar. Într-o ţară multiconfesională, mişcarea nu vorbeşte despre impunerea ordinii islamice prin forţă, ci prin majoritate.

Foarte convenabil, de vreme ce şiiţii au ajuns cel mai mare grup religios al Libanului, în timp ce creştinii şi sunniţii se împuţinează prin imigraţie şi rata scăzută de natalitate. De aceea, Hezbollah, în formula politică, pledează pentru modificarea legilor electorale şi a Constituţiei pe principiul majorităţii, pentru că asta i-ar aduce posibilitatea de a impune legea islamică fără să fie nevoie de forţă, prin simpla decizie democratică.

Ideologul Hezbollah, Sheykh Qassem, a argumentat că, "dacă islamul devine alegerea majorităţii, numai atunci va fi aplicat. Dacă nu, va continua să coexiste cu alte religii, pe baza înţelegerii mutuale".

Prin forţă sau prin convingere

Există un dicton musulman care spune că ordinea islamică trebuie stabilită "cu mâna sau cu gura", adică ori prin forţă, ori prin convingere. În ultima vreme, Hezbollah a simţit că e momentul să folosească forţa - e drept, nu până la capăt, dar suficient ca să facă guvernul prooccidental să dea câţiva paşi înapoi.

Precondiţiile pentru acţiuni armate sunt prezente, iar Hezbollah nu a ezitat. Ciocnirile din ultimele zile demonstrează că Hezbollah este mult mai puternic decât se credea. Baza de loialitate în rândul populaţiei a crescut, nu doar în rândul şiiţilor, ci şi printre sunniţii cu adversităţi occidentale.

Hezbollahul, bine structurat şi coerent în acţiuni şi discurs, pare să ofere acea siguranţă şi predictibilitate de care mulţi libanezi simt nevoia, într-o ţară cu mari probleme economice, şomaj ridicat, fără preşedinte de mai bine de un an, un guvern blocat, un parlament paralizat.

Tatăl Hezbollah

Părintele spiritual al mişcării libaneze a fost ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini. El este cel care l-a inspirat în 1960 pe clericul de origine libaneză Imam Musa al-Sadr, născut în Iran, să vină în Tir, în Liban, unde să coaguleze populaţia şiită.

Al-Sadr a adoptat, înţelept, ţinând cont că Libanul era un mozaic modern de religii şi valori, o ideologie reformistă, o combinaţie de valori tradiţionale şi concepte moderne. Musa al-Sadr le-a oferit şiiţilor o instituţie care să îi unească: "Consiliul Suprem Islamic Şiit". Musa a fost ales preşedinte şi a devenit simbolul unui grup regilios care renunţă la tăcere şi alege prezenţa politică.

De la tăcere la afirmare

Conceput iniţial ca nonviolent, noul curent şiit avea ca scop principal să promoveze justiţia socială în condiţiile în care şiiţii erau cetăţeni de mâna a doua în Liban. Musa a folosit exact exemplele istorice religioase care până atunci făceau din şiiţi o minoritate tăcută, fatalistă, împăcată cu oprimarea.

În loc să interpreteze, tradiţional, martirajul imamului Hussein, de exemplu, ucis la Karbala de sunniţi, ca pe un model de sacrificiu şi suferinţă în tăcere, Musa al-Sadr a prezentat evenimentul ca pe un model de disidenţă politică.

"Partidul lui Dumnezeu"

Musa a lansat în 1975 Harakat al-Mahrumin - "Mişcarea celor Oprimaţi", care mai târziu s-a transformat în mişcarea Amal.

În 1978, Musa face o vizită în Libia, unde dispare în condiţii neelucidate până astăzi. Imediat, apar fricţiuni în interiorul Amal, iar în anii '80, membrii cu apetit mai militant din Amal se rup de mişcare şi formează, cu încuviinţarea liderului spiritual iranian Khomeini, "Partidul lui Dumnezeu". Numele vine de la un verset din Coran: "Cei care acceptă mandatul lui Dumnezeu, al Profetului şi cei care cred, Partidul lui Dumnezeu - aceia vor fi victorioşi".

Triunghiul Siria-Iran-Hezbollah

Hezbollah este rezultatul combinării militantismului şiit libanez cu ideologia revoluţiei islamice iraniene. Teheranul are astfel cel mai important punct de control în lumea arabă prin populaţia şiită libaneză, cea mai numeroasă după Irak.

Siria şi Iranul au cea mai longevivă relaţie din Orientul Mijlociu. Secretul - coincidenţa de interese, între două regimuri complet diferite ideologic. Paradoxul care le leagă are mai mult de-a face cu nevoia Siriei de a ieşi, măcar puţin, din izolare.

În general, Hezbollah este prezentat eronat ca instrumentul Siriei, dar în fapt, nu de puţine ori, mişcarea a adus tensiuni în relaţia Siria-Iran tocmai pentru că are o agendă proprie. De exemplu, la ultimele alegeri, nu a acceptat pe listele sale candidaţi propuşi de Damasc.

Iranul câştigă teren

Siria oferă canale pentru transportul de arme iraniene spre Hezbollah, dar influenţa Damascului în Liban are mai degrabă de-a face cu celălalt partid şiit, Amal, şi cu clanurile şi familiile creştine ori sunnite prosiriene. Singurul care poate influenţa acţiunile Hezbollah este Iranul, de care mişcarea şiită este legată organic.

Aproape nicio decizie nu este luată fără liderul suprem iranian Ali Khamenei, care acţionează ca arbitru islamic şi ca sursă de inspiraţie religioasă şi politică.

Damascul lui Bashar al Assad nu mai are aceeaşi influenţă ca pe vremea lui Hafez, tatăl actualului preşedinte. Hafez al Assad a reuşit să menţină o reţea de influenţă de inegalat în Liban, pe care fiul său, confruntat cu probleme în interior, nu mai reuşeşte s-o stăpânească la fel de bine.

Efectul dominoului

Specialiştii folosesc expresia "efectul demonstrativ" ca să explice cum un eveniment revoluţionar dintr-o parte a lumii poate acţiona drept catalizator pentru un proces revoluţionar în altă parte a lumii, aproximativ în aceeaşi perioadă. Este cazul revoluţiei islamice din Iran, care a avut ca efect militantismul şiit libanez şi forma sa cea mai coerentă şi durabilă - Hezbollah.

Părintele revoluţiei islamice iraniene, ayatollahul Khomeini, promova ordinea islamică ca absolut necesară. La fel, pentru Hezbollah, prioritatea este stabilirea unei ordini islamice ca expresie a voinţei lui Allah de creare a unei societăţi "juste" islamic. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a spus fără echivoc: "Credinţa musulmanilor a creat condiţiile ca promisiunea lui Allah pentru o lume perfectă să fie realizabilă".

Tribunalele islamice fac legea

Libanul este, de fapt, un teritoriu pe care se suprapun două state - statul şiit şi cel multiconfesional. În zonele majoritar şiite, predomină legea islamică. Tribunalele islamice ale Hezbollah rezolvă toate disputele legale, de la cele mărunte la cele grave, precum omorul. Paradoxal, mulţi creştini şi sunniţi nu apelează la tribunalele statului, ci la cele ale Hezbollah, care oferă servicii legale gratuite oamenilor, indiferent de religie. Evident, măsura aduce capital de popularitate în pătura săracă.

Politici sociale islamice

"Partidul lui Dumnezeu" are o puternică orientare socială şi, în consecinţă, o adevărată infrastructură de programe de asistenţă. Programele Hezbollah de caritate, educaţionale şi sociale au adus populaţiei musulmane, şi nu numai, şcoli, drumuri, locuinţe, spitale.

De exemplu, după intervenţia israeliană din 2006, mişcarea şiită a oferit bani pentru locuinţe, iar un departament special din cadrul mişcării s-a ocupat de reconstrucţia drumurilor. Asta, în timp ce guvernul de la Beirut aduna bani de la donatori, dar populaţia spunea că nu vede efectele.