Ultimele știri ⏱️Campionatul Mondial ⚽Război în Ucraina Istoria zilei

Kosovo stagnează în aşteptarea independenţei

adevarul

Publicat: 01.06.2007 20:21

Ultima actualizare: 08.08.2022 18:10

O Rusie nehotărâtă îi împiedică pe diplomaţii internaţionali să găsească un compromis La opt ani de când provincia majoritar albaneză a trecut sub ocrotirea ONU, negocierile

O Rusie nehotărâtă îi împiedică pe diplomaţii internaţionali să găsească un compromis

La opt ani de când provincia majoritar albaneză a trecut sub ocrotirea ONU, negocierile diplomatice menite să-i decidă viitorul sunt departe de a fi finalizate.

Îmi vine în minte o imagine clasică din desene animate. Un personaj aleargă peste marginea unei prăpăstii şi, pentru o fracţiune de secundă, rămâne suspendat în zbor, cu picioarele agitându-se furios. Apoi cade.

În ultimele săptămâni, declaraţiile diplomaţilor de la Washington şi Moscova, împreună cu cele ale politicienilor din Belgrad şi Pristina ne dau motive să ne întrebăm dacă nu suntem cumva în acelaşi stadiu ca la început.

În ultimul an, diplomaţii occidentali care se ocupă de Kosovo au lucrat cu o prezumţie-cheie despre Rusia, aceea că până la urmă aceasta va ceda contra unui "preţ" şi va accepta un acord privind independenţa provinciei.

Rusia a colaborat până de curând cu ţările vestice implicate în problema Kosovo şi chiar a susţinut misiunea lui Martti Ahtisaari, fostul preşedinte finlandez desemnat de ONU să găsească o soluţie acolo. Acum, însă, când trebuie luată o decizie, Rusia se eschivează.

Ce vrea Rusia?

Surse de obicei bine informate spun că Rusia a lansat ideea colaborării pe problema Kosovo cu Statele Unite la schimb pentru temperarea planului american de a ridica un scut antirachetă în Europa, proiect ce nu convine Rusiei. Această propunere pare să fi fost făcută în cursul recentei vizite la Moscova a secretarului de stat american Condoleezza Rice, dar ideea nu a făcut niciun progres.

De atunci, posibilitatea ajungerii la un compromis pe marginea viitorului provinciei Kosovo s-a micşorat semnificativ. Acum câteva săptămâni, la sediul ONU diplomaţii vehiculau ideea unei astfel de rezoluţii de compromis. În teorie, Consiliul de Securitate al ONU ar adopta o rezoluţie referitoare la Kosovo menită să o înlocuiască pe cea existentă, 1244, care reglementează statutul provinciei în momentul de faţă.

Această rezoluţie nu ar semăna cu proiectele occidentale actuale, care deşi nu menţionează explicit independenţa provinciei majoritar albaneze, ar deschide cu siguranţă uşa recunoaşterii ei la nivel internaţional.

Ideea era că, dacă Rusia nu ar fi fost de acord cu soluţia independenţei, poziţie pe care ruşii au reiterat-o în ultimele săptămâni, atunci ar putea fi de acord cu o cale de mijloc.

O nouă rezoluţie ONU

O astfel de rezoluţie ar face mai multe lucruri. Ar adopta marea majoritate a planului formulat de Ahtisaari, dar ar omite planurile legate de suveranitate, specificând că această problemă va fi reexaminată în viitor.

Rezoluţia ar termina de asemenea mandatul actualei misiuni ONU în Kosovo şi ar deschide drumul pentru o misiune a Uniunii Europene care ar superviza poliţia, justiţia şi vămile şi care ar pune administraţia provinciei sub conducerea unui reprezentant civil internaţional.

Sarcinile acestui reprezentant ar fi asemănătoare cu cele ale Înaltului Reprezentant pentru Bosnia - un guvernator străin puternic. Se pare, totuşi, că ideea nu a prins şi, chiar dacă pare un compromis logic, reprezentanţii UE sunt împotriva ei pentru că albanezii din Kosovo ar putea, pe bună dreptate, vedea mişcarea ca menţinerea status quo, doar într-un alt ambalaj. În acest caz, misiunea poate să eşueze.

De ce e atât de importantă o rezoluţie ONU? Pentru că fără ea nu e nicio şansă ca o misiune UE sau altfel de implicare internaţională să existe în Kosovo. Misiunea ONU de acolo e pe picior de plecare şi credibilitatea ei ca actor în politica locală e diminuată.

Goana după soluţii

Deci, unde ne aflăm în acest moment? Unii dintre noi încă speră că se va ajunge la un acord pe marginea situaţiei din Kosovo la summitul G8 din Germania. Dar acelaşi gen de speranţe au existat şi înainte de vizita Condoleezzei Rice la Moscova, iar după aceea, înaintea summitului nereuşit UE-Rusia de la Samara.

La toate aceste complicaţii se adaugă posibilitatea ca Marea Britanie să ceară Rusiei să extrădeze un suspect în moartea disidentului rus Alexander Litvinenko.

Într-un interviu transmis de ONU vinerea trecută în Kosovo pe programul în limba sârbă, Andrey Dronov, şeful biroului rus în Pristina, a reluat ideea că Rusia insistă asupra unei soluţii care ar fi acceptabilă atât pentru Serbia, cât şi pentru albanezii din Kosovo, dar a adăugat: "Poziţia Moscovei faţă de statutul provinciei Kosovo reflectă în primul rând interesele naţionale ale Rusiei".

Rusia pare să se fi pus acum într-o poziţie în care orice mişcare care ar deschide drumul către independenţa provinciei Kosovo ar fi o umilinţă pentru Moscova; de aceea interesele îi dictează că nu are altă soluţie decât să blocheze această mişcare.

De cealaltă parte, SUA se îndepărtează de ideea conform căreia gestul Rusiei ar încuraja Kosovo să-şi declare singură independenţa, pe care apoi Rusia ar recunoaşte-o. E limpede acum că această tactică e problematică. Statele UE s-ar putea scinda pe această chestiune sau chiar s-ar putea împotrivi planurilor SUA.În orice caz, recunoaşterea independenţei fără o rezoluţie a Consiliului de Securitate ar însemna că misiunea ONU nu ar fi înlocuită de o misiune UE, şi acest fapt îi face probabil pe diplomaţi să considere că decizia cea mai prudentă este menţinerea misiunii ONU, oricât de slabă ar fi, până la găsirea unei soluţii.

Când se va întâmpla asta? Nimeni nu ştie acum, şi pentru moment niciunul dintre diplomaţii implicaţi în negocieri nu e pregătit să recunoască posibilitatea că poziţia Rusiei ar fi înecat planul Ahtisaari, aruncând astfel regiunea într-un nou ciclu de instabilitate sau chiar violenţă.

Un lucru e sigur. Preşedintele rus Vladimir Putin a găsit un aliat interesant în Albin Kurti, liderul Mişcării pentru Autodeterminare în Kosovo. Kurti a fost de la început împotriva procesului de negociere intermediat de Ahtisaari, spunând că acesta nu poate duce decât la un compromis, iar albanezii din Kosovo nu pot face compromisuri când e vorba de independenţă. Putin demonstrează exact ideea extremiştilor albanezi: prin negocieri nu se obţine independenţa.

Aşa că acum, în caz că nu se întâmplă o minune, întrebarea e cât vor reuşi să alerge diplomaţii în gol înainte să recunoască că o rezolvare a problemei va trebui amânată oficial.

Aceste materiale au fost realizate de Reţeaua de Investigaţii Media în Balcani (www.birn.eu.com) şi publicate cu acordul editorilor.

Poziţia Moscovei faţă de statutul provinciei Kosovo reflectă în primul rând interesele naţionale ale Rusiei, spun diplomaţii ruşi

Scurtă istorie a unei provincii disputate

1912-1918: Pe măsură ce imperiul otoman se destramă, sârbii şi albanezii îşi dispută provincia Kosovo, care rămâne până la urmă parte a regatului Iugoslaviei.

1941-1944: După invazia forţelor fasciste italiene, Kosovo intră sub control albanez în 1941. Provincia va fi realipită Serbiei la sfârşitul războiului.

1974: Kosovo primeşte autonomie în cadrul statului iugoslav, autonomie ce va fi anulată de Slobodan Miloşevici în 1989.

1990-1995: Pe măsură ce Iugoslavia se dezbină, albanezii din Kosovo dezvoltă un stat paralel în Kosovo.

1995: Se înfiinţează Armata de Liberare din Kosovo, o guerilă formată din etnici albanezi militând pentru independenţă. Până în 1999 au loc o serie de lupte între acest grup şi armata sârbă.

1999: După o serie de încălcări ale unui acord de încetare a focului de către armata sârbă, NATO declanşează un bombardament de 78 de zile care îndepărtează armata sârbă din teritoriu şi loveşte ţinte aflate pe tot teritoriul Serbiei.

2000-2005: După război, etnicii albanezi care se reîntorceau în Kosovo alungă la rândul lor sute de mii de sârbi. Printr-o decizie a Consiliului de Securitate, provincia este pusă sub administraţia ONU şi păzită de trupele KFOR.

2005: ONU începe procesul de clarificare a statutului provinciei. Belgrad vrea Kosovo ca provincie autonomă în cadrul Serbiei. Pristina doreşte independenţă. SUA şi Uniunea Europeană ar dori un compromis, iar Rusia oscilează între aceste variante.

Mai 2007: Apar o serie de speculaţii legate de poziţia pe care o va lua Rusia în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. O variantă vehiculată recent de un ziar croat spunea că Rusia va fi de acord cu independenţa dacă poate avea trupe în Kosovo şi dacă Washington va accepta amânarea pe timp de doi ani a intrării noului stat în ONU. Zvonul este negat la nivel oficial.

Profil

Tim Judah este un jurnalist britanic specializat pe problemele zonei Balcanice şi autorul cărţilor "Sârbii: Istorie, mit şi distrugerea Iugoslaviei" şi "Kosovo: Război şi Răzbunare".Jurnalistul, care a trăit şi a lucrat în Belgrad la începutul anilor "90, spune că în ciuda faptului că procesul de rezolvare a situaţiei din Kosovo pare să se apropie de sfârşit, nu se întrezăreşte niciun acord între părţile implicate.

Identitatea naţională a provinciei: cine sunt locuitorii unui stat care nu există?

Albanez, sârb sau kosovar? În Kosovo nu se duce doar o luptă pentru stabilirea viitorului administrativ, ci şi una pentru identitate.
Krenar Gashi
Pristina

Kujtim Salihu, un student albanez din Kosovo, se pregăteşte pentru o competiţie internaţională la Viena, dar nu are nicio idee ce ţară va reprezenta.

"Pe cartea mea de identitate scrie Kosovo-UNMIK," spune Kujtim. Dar asta e o etichetă care nu mulţumeşte pe nimeni. Kujtim, de exemplu, spune că e albanez, iar Kosovo e doar o regiune geografică în care trăiesc albanezi. Numeroşi conaţionali îl contrazic. Ei se consideră membrii unei naţiuni kosovare.

O decizie legată de independenţa regiunii Kosovo poate să fie luată în orice moment, dar un consens asupra viitorului regiunii pare la fel de îndepărtat ca întotdeauna.

Încercările internaţionale de a media între politicienii din Kosovo şi cei din Serbia au eşuat, aşa că un plan ONU a sugerat o independenţă sub supraveghere internaţională. Deşi Rusia nu e de acord, Consiliul de Securitate al ONU îi va urma probabil sfatul şi va crea un Kosovo independent, indiferent cărei naţii hotărăsc locuitorii că îi aparţin.

Fadil, care a emigrat în Statele Unite în timpul războiului din 1999 dintre Serbia şi NATO (război ce a dus la crearea Kosovo ca o parte autoguvernată a Serbiei), nu se consideră deloc albanez.

Cărei naţii/etnii îi aparţin?

"Sunt kosovar", spune el, salutând elementele din planul ONU care preconizează crearea unui imn şi a unui steag pentru Kosovo. Aceste simboluri-cheie trebuie să fie alese cât mai repede, spune Nehmedin Spahiu, analist politic şi susţinător al identităţii kosovare.

"Foarte curând se poate întâmpla ca preşedintele Kosovo să se întâlnească cu preşedintele Serbiei şi Kosovo să nu aibă propriul steag la întâlnire", scrie Spahiu într-un editorial recent.

Dezbaterea publică legată de cum să arate steagul şi ce imn ar trebui ales a
luat proporţii. Mulţi artişti s-au apucat să facă design-uri de steag. Dar mulţi locuitori simt că au deja un steag - steagul roşu al Albaniei cu vulturul cu două capete.

"Nu voi simţi niciodată nimic special pentru steagul unei viitor stat kosovar", spune Kujtim. "Îmi voi învăţa copiii că steagul nostru este steagul albanez".

Albanezii din Kosovo au o afinitate pentru steagul albanez, pentru că în timpul perioadei comuniste li s-a interzis să folosească simboluri naţionale. Steagul a devenit de atunci asociat cu lupta pentru libertate din toate punctele de vedere.

Dar albanezii din Kosovo nu au avut nicio legătură cu Albania, care avea o politică foarte izolaţionistă, de la al Doilea Război Mondial până la sfârşitul anilor 1990. Unii oameni din Kosovo spun că s-au distanţat de rudele lor etnice şi nu pot fi consideraţi părţi ale aceleiaşi naţiuni.

"Suntem foarte diferiţi de albanezii din Albania", spune Fadil.

Un stat pentru toţi

Politicienii au promis că Kosovo va fi un stat pentru toţi cetăţenii săi, indiferent de etnie. Şi asta, împreună cu noile simboluri, va crea automat o naţiune cu totul nouă, spune Spahiu, arătând către Elveţia şi Statele Unite ca exemple de state formate din mai multe grupări etnice.

"Propunerea ONU e condiţia esenţială pentru o naţiune kosovară, fiindcă spune explicit că regiunea poate avea simboluri naţionale. Kosovo va deveni atât un stat, cât şi o naţiune", a declarat Spahiu pentru Balkan Insight.

"Când majoritatea oamenilor care trăiesc într-un teritoriu hotărăsc să facă parte dintr-o construcţie politică, dintr-un stat, atunci acest stat se poate numi o naţiune. Indivizii ar putea să nu simtă că fac parte din această naţiune nouă, dar această naţiune va fi creată dacă e susţinută de majoritatea oamenilor." Dar s-ar putea să fie greu să convingi oamenii de ambele părţi ale faliei etnice din Kosovo că sunt kosovari în primul rând şi orice altceva în al doilea rând.

"Nu mă voi declara niciodată un kosovar", spune un tânăr sârb din Kosovo. "Asta ar însemna să îmi trădez naţia şi să devin un albanez".

Unii albanezi din Kosovo văd lucrurile în acelaşi fel. "Dacă albanezii din Kosovo devin kosovari, atunci mă voi înregistra ca membru al minorităţii albaneze care trăieşte în Kosovo", a scris Bardhi, un student, pe forumul de internet Prishtina-TEAM.

Krenar Gashi este editorul Kosovo al BIRN.

Va fi greu să-i convingi pe sârbii şi albanezii din provincie că sunt în primul rând kosovari

Pristina îl iubeşte pe Clinton

Bill Clinton e un brand mondial care vinde orice, de la prezervative la îngheţată. În Kosovo, fostul preşedinte american este văzut ca un "salvator", după ce în 1999 a autorizat bombardamentele NATO care au îndepărtat trupele sârbe de pe teritoriul provinciei. Ca mulţumire, autorităţile locale au numit un bulevard după numele lui, completat cu un afiş gigant înfăţişându-l pe Clinton salutând vizitatorii.

Acum, scrie Reuters, Pristina pregăteşte să adauge la cultul Clinton o statuie de trei metri ce va fi amplasată undeva pe acest bulevard. Sculptorul Izeir Mustafa spune că e o onoare să-l imortalizeze pe Clinton în bronz. "E salvatorul nostru," spune Mustafa. "Ne-a salvat de la exterminare."

După ce termină cu Clinton, Mustafa se gândeşte să se apuce de o statuie pentru fostul premier britanic, Tony Blair. "Şi el ne-a salvat," spune Mustafa.