Israelul relaxează măsurile de securitate de la graniţa cu Fâşia Gaza
0
Locuitorii din Fâşia Gaza au declarat sâmbătă că Israelul a redus restricţiile de la graniţă, permiţând fermierilor să-şi viziteze terenurile de lângă zona de protecţie şi lăsând pescarii să se apropie de mare, transmite AP.
Sâmbătă dimineaţa măsurile de securitate stricte erau încă menţinute. Asta, după ce vineri militarii israelieni au ucis un tânăr palestinian şi au rănit alţi zece, încălcând astfel armistiţiul semnat cu Hamas, intrat în vigoare miercuri seară. Acordul de încetare a focului, semnat la Cairo şi mediat de diplomaţii egipteni, a pus punct unei săptămâni sângeroase în care au fost ucişi 166 de palestinieni şi şase israelieni.
Ca parte a acordului, Israelul şi mişcarea palestiniană Hamas negociază acum o atenuare suplimentară a blocadei de la graniţa Fâşiei Gaza, impusă prima dată de Israel şi Egipt după ce Hamas a preluat Gaza în 2007, informează Agerpres. Şi şcolile din Fâşia Gaza s-au redeschis sâmbătă, după ce au fost închise în timpul confruntărilor dintre Israel şi militanţii palestinieni Hamas, grupare ce guvernează în Gaza. Aproximativ jumătate din populaţia de 1,6 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza sunt copii.
Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a explicat că nu are informaţii privind reducerea restricţiilor în Gaza. Un oficial al Ministerului israelian al Apărării a declarat că militarii israelieni nu-şi mai fac simţită prezenţa în zona de conflict, dar îşi rezervă dreptul de acţiona împotriva persoanelor suspecte. Ambii au vorbit sub protecţia anonimatului.