Iranul sub sancțiuni: cum rezistă regimul de la Teheran după patru decenii de izolare internațională
0De peste 40 de ani, Iranul trăiește în logica unei fortărețe asediate. Regimul islamic instaurat în 1979 a făcut din rezistența la sancțiuni o doctrină de supraviețuire și un instrument de propagandă.
În spatele acestei reziliențe aparent uimitoare se află, de fapt, o rețea sofisticată de ocolire a interdicțiilor, sprijin din partea rivalilor geopolitici ai SUA – în special China și Rusia – și o populație tot mai obosită de austeritate, represiune și promisiuni neonorate.
Economia rezistenței – între mit și realitate
Teheranul și-a calibrat economia în jurul unei ideologii autarhice, numită „economia de rezistență”. În realitate, sistemul funcționează prin comerț paralel, rute ilicite și actori regionali dispuși să colaboreze în schimbul unor beneficii economice sau politice. China, principal cumpărător al petrolului iranian, maschează importurile sub eticheta „Made in Malaysia”, în timp ce Rusia oferă tehnologie nucleară în schimbul dronelor folosite inclusiv în Ucraina. În paralel, Emiratele Arabe Unite și alte state din regiune joacă un rol esențial în reexportul de bunuri sancționate, scrie pravda.ua.
Cu toate acestea, realitatea socială din Iran e departe de discursul oficial: peste 60% dintre cetățeni trăiesc sub pragul sărăciei relative, inflația a depășit constant 40%, iar moneda națională și-a pierdut valoarea de piață. Femeile, tinerii și clasele urbane educate ies frecvent în stradă, contestând atât deteriorarea condițiilor de trai, cât și represiunea politică și religioasă.
De la Pahlavi la Khomeini
Iranul contemporan își poartă traumele istoriei recente. După înlăturarea ultimului șah, Mohammad Reza Pahlavi, în urma Revoluției Islamice, noul regim al ayatollahului Ruhollah Musavi Khomeini a reconfigurat complet societatea și structura statului. Reforma agrară, industrializarea accelerată și modernizarea forțată din anii '60-’70 au fost înlocuite cu o economie planificată, condusă ideologic.
Odată cu criza ostaticilor din 1979 – momentul în care ambasada SUA din Teheran a fost ocupată – s-a instalat și ruptura definitivă cu Occidentul. America a răspuns cu un pachet de sancțiuni severe, completat în anii '80 cu noi embargouri și interdicții, ca reacție la implicarea Iranului în acte de terorism. Acest regim de sancșiuni a fost doar parțial relaxat în perioada 2015-2017, după semnarea Acordului nuclear (JCPOA). Ieșirea administrației Trump din înțelegere a reactivat sancțiunile și a blocat accesul Teheranului la piețele financiare internaționale.
Dosarul nuclear: între tehnologie și intimidare
Ambițiile nucleare ale Iranului nu sunt o noutate. Începute cu sprijin american în anii '50, acestea au fost reluate discret după Revoluție, mai ales în contextul războiului devastator cu Irakul (1980-1988). De-a lungul deceniilor, Teheranul a beneficiat de sprijin discret din partea Pakistanului, Chinei și Rusiei – fie sub forma transferului de tehnologie, fie a expertizei științifice.
Acordul din 2015 a reprezentat un moment-cheie: Iranul a acceptat limitarea nivelului de îmbogățire a uraniului și controlul AIEAM, în schimbul ridicării parțiale a sancțiunilor. Cu toate acestea, revenirea SUA la politica de „presiune maximă” a relansat programul nuclear. În prezent, Iranul dispune de cantități semnificative de uraniu îmbogățit la 60% – cu doar un pas tehnologic de pragul militar de 90%.
Încotro merge regimul?
În contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, inclusiv atacul simbolic cu drone asupra Israelului din aprilie 2024, Iranul joacă un joc de echilibristică. Regimul este conștient de fragilitatea economiei și de lipsa unei baze industriale capabile să susțină un conflict regional prelungit.
Pe acest fundal, au fost reluate negocierile nucleare – de această dată, într-un registru discret. Administrația Trump, revenită la putere, a transmis semnale ferme: fără concesii privind nivelul de îmbogățire a uraniului, nu va exista nicio ridicare a sancțiunilor. Teheranul, la rândul său, cere garanții că SUA nu vor mai denunța unilateral acordul, așa cum s-a întâmplat în 2018.
O economie pe muchie de cuțit
În ciuda rezistenței afișate de liderii regimului, Iranul nu este pregătit pentru o confruntare deschisă. Profesorul de economie Djavad Salehi-Isfahani avertizează că, în lipsa unor reforme structurale și a reintegrării economice globale, regimul se va confrunta cu o spirală de stagnare și nemulțumiri populare.
Corupția endemică, controlul economiei de către Gardienii Revoluției și izolarea diplomatică fac din Iran o țară blocată între ambiții și realitate. Și, în ciuda discursului oficial, nimeni la Teheran nu vrea o bombă – ci mai degrabă avantajele strategice care vin din a fi perceput ca și cum ar putea avea una.
Se încarcă comentariile...
