Iranul oprește programul de înarmare nucleară într-un efort de a deschide dialogul cu SUA
0Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, ar fi decis să oprească dezvoltarea armelor nucleare, într-un gest care, potrivit unor surse, ar putea fi interpretat drept o tentativă de a deschide calea unor negocieri cu administrația Trump, în scopul de a relaxa sancțiunile impuse regimului de la Teheran, scrie Newsweek.

Anunțul a fost făcut pe 21 ianuarie, de șefului „Forțelor Armate Judiciare” ale Iranului, Ahmadreza Pourkhaghan. Decizia a fost luată la doar o zi după învestirea lui Donald Trump, dar este incert dacă acestă „ramură de măslin” va conduce într-adevăr la oprirea activităților nucleare ale regimului iranian.
Suspendarea dezvoltării armelor nucleare de către Iran sugerează că regimul de la Teheran se confruntă cu grave probleme economice generate de sancțiunile occidentale, iar acum ar putea fi dispus să negocieze cu Statele Unite și cu alte națiuni pentru a obține o ușurare financiară. Mai mult, gestul poate semnala și o schimbare de abordare din partea regimului islamic față de noua administrație Trump.
Ramură de măslin întinsă lui Trump
Într-o declarație susținută la Teheran, Ahmadreza Pourkhaghan a afirmat că „Imamul Khomeini nu a permis utilizarea armelor chimice sau a oricăror arme ilegale și neconvenționale, nici măcar împotriva forțelor inamice” și, în acest context, „liderul suprem nu permite forțelor armate ale Republicii Islamice să dezvolte arme nucleare”. Unele voci din cadrul regimului iranian au sugerat că acest gest ar putea fi o invitație de a începe discuțiile pentru reducerea sancțiunilor, având în vedere că Iranul a purtat recent negocieri cu Franța, Marea Britanie și Germania în cadrul unui dialog desfășurat în Elveția.
Anunțul lui Khamenei vine pe fondul temerilor exprimate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care semnala, în decembrie 2024, o accelerare a programului nuclear iranian și o îmbogățire a uraniului de până la 60%, apropiindu-se astfel de nivelul necesar pentru producerea unei bombe nucleare. Iranul a respins, însă, acuzațiile privind dezvoltarea unui program nuclear militar.
Statele Unite au impus recent noi sancțiuni Iranului, vizând atât flota sa secretă, cât și persoane din Teheran acuzate de implicare în campanii de dezinformare care vizau electoratul american înainte de alegeri. Administrația Trump a impus sancțiuni după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul din 2018, cunoscut sub numele de Planul Comun Global.
În viitorul apropiat, ar putea urma noi sancțiuni, având în vedere discuțiile din cadrul administrației Trump privind o intensificare a campaniei de presiune maximă asupra Teheranului, pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare.
Teheranul, pregătit pentru negocieri
Kazem Gharibabadi, vice-ministru de externe al Iranului, a declarat într-o conferință de presă că „Iranul a fost întotdeauna pregătit pentru negocieri și, dacă și celelalte părți împărtășesc această disponibilitate, discuțiile vor avansa și vor da rezultate. Totuși, dacă politica lor se schimbă, Iranul va ajusta abordarea în consecință. Sancțiunile afectează viața oamenilor, însă nu au reușit să oblige Iranul la schimbări. Calea logică este să revenim la un dialog corespunzător și să ridicăm sancțiunile.”
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat recent în fața ambasadorului britanic la Teheran că „Republica Islamică nu are absolut nicio intenție de a folosi capacitățile nucleare în scopuri militare, în conformitate cu credințele ideologice ale regimului și cu fatwa dată de liderul suprem Ali Khamenei”.
Rămâne de văzut dacă administrația Trump și regimul iranian vor ajunge la un acord pentru a reduce sancțiunile și a deschide un canal de negocieri care să pună capăt impasului, conchide Newsweek.