Irakul a dat un ultimatum Kurdistanului de 24 de ore pentru a evita o confruntare armată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bagdadul şi Kurdistanului irakian şi-au dat o zi în plus în încercarea de a rezolva criza prin dialog şi să evite o confruntare armată, în timp ce trupele irakiene sunt masate în provincia Kirkuk,bogată în petrol, după referendumul privid independenţa Kurdistanului.

În dimineaţa zilei de 15 octombrie, Preşedintele  irakian Fouad Massoum, el însuşi kurd, se va întâlni Massoud Barzani, preşedintele Kurdistanului autonom, potrivit unui oficial kurd, cu condiţia anonimatului.

Înalţi funcţionari ai Uniunii Patriotice din Kurdistan (PUK), partidul lui Fouad Massoum, marele rival al Partidul Democrat rival kurd (KDP) al lui Massoud Barzani, ar trebui să participe, de asemenea, la această reuniune care va avea loc în provincia Sulaymaniyah, fie al UPK aflat la est de Kirkuk.

În timp ce politicienii încearcă să reia dialogul, mii de soldaţi irakieni şi Peshmerga continuă să stea pe poziţii, faţă în faţă în provincia Kirkuk, la nord de Bagdad.

Trupele, care acum spun că aşteaptă ordinele comandanţilor, au obţinut un nou termen de 24 de ore, potrivit oficialului kurd.

Zeci de mii de combatanţi kurzi sunt desfăşuraţi în provincia petrolieră Kirkuk (nordul Irakului), multietnică, pentru a contracara posibile „ameninţări“ din partea forţelor irakiene, a anunţat vineri canalul kurd de televiziune Rudaw, citându-l pe vicepreşedintele regiunii Kurdistan, Kosrat Rasul, relatează agenţia Reuters. 

 „Zeci de mii de peshmerga (luptători kurzi) şi membri ai forţelor de securitate sunt deja staţionaţi în şi în jurul Kirkukului“, a declarat Rasul. „Alţi cel puţin 6.000 de peshmerga sunt desfăşuraţi de joi noaptea pentru a face faţă ameninţării din partea forţelor irakiene“, a adăugat el.

Potrivit AFP, forţele guvernului irakian au lansat vineri operaţiuni militare în provincia Kirkuk, pe care regiunea autonomă Kurdistan şi-o dispută cu Bagdadul, a indicat un general al armatei irakiene.

„Forţele armate irakiene avansează pentru a-şi relua posturile militare care au fost ocupate în cursul evenimentelor din iunie 2014'', când combatanţii peshmerga au preluat controlul poziţiilor forţelor guvernului central în haosul creat de înaintarea jihadiştilor“, a precizat generalul irakian sub rezerva anonimatului. 

În plus, săaptămâna trwecută, Bagdadul a anunţat noi măsuri de represalii economice şi judiciare împotriva Kurdistanului irakian după referendumul său privind independenţa, pe care guvernul federal îl consideră ilegal, intensificându-şi ameninţările fără a-şi detalia totuşi măsurile, relatează AFP. 

 La exact două săptămâni după victoria masivă a taberei "Da" în cadrul acestei consultări, criza continuă să se adâncească între Erbil şi Bagdad.

Consiliul Securităţii Naţionale, prezidat de premierul Haider al-Abadi şi compus din mai mulţi miniştri, a anunţat noi sancţiuni menite să afecteze veniturile regiunii autonome, deja izolată de lume prin sistarea zborurilor internaţionale, pe fondul ameninţărilor Turciei şi Iranului cu închiderea frontierelor pentru comerţul cu petrol.

Comisia responsabilă de supravegherea financiară anchetează veniturile din petrol şi pe oficialii kurzi care le-ar fi putut deturna, indică într-un comunicat Consiliul. "Corupţii vor fi demascaţi şi fondurile vor fi recuperate", avertizează textul.

Justiţia a fost sesizată în cazul "funcţionarilor din Kurdistan care au participat la organizarea referendumului, încălcând astfel deciziile justiţiei federale". "O listă cu nume a fost întocmită şi măsuri judiciare au fost luate împotriva lor", se mai spune în comunicat.

Autorităţile federale, care reclamă recăpătarea controlului asupra frontierelor şi aeroporturilor din Kurdistan, solicită de asemenea preluarea controlului asupra companiilor de telefonie mobilă, două dintre cele mai importante din Irak având sediul în Kurdistan.

Consiliul îşi reiterează, de asemenea, apelul adresat Ankarei şi Teheranului de a nu "trata decât cu guvernul central în problema punctelor de trecere a frontierei şi de a le închide până când administrarea lor va fi transferată către guvernul central".

Irakul exercită presiuni, între altele, asupra celor două ţări "să înceteze toate schimburile comerciale, în special cu hidrocarburi, cu regiunea autonomă, deoarece această problemă trebuie să fie negociată doar cu guvernul central". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite