Horoscopul statelor pe 2010 | adevarul.ro

Horoscopul statelor pe 2010

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ediţia FP România nr. 14  (ianuarie/ februarie 2010), care a apărut luni, 11.01, numără şase bombe care ticăie anul acesta şi vizitează 3 + 1 pseudo-state unde mocnesc conflictele. Salvarea lumii depinde şi de cei 100 de gânditori globali din Topul FP anunţat pe copertă.

Descarca Sumarul si Coperta ultimei editiei FP România.

Şi anul acesta, cu siguranţă că fiecare va continua să-şi vadă de sine şi de ai săi, după pricepere şi după posibilităţi. În cele mai multe dintre colectivităţile umane asta e şi singura salvare posibilă. Sigur, există state pe care perpetua calitate a elitelor conducătoare, tradiţia funcţionării instituţiilor şi raţionalitatea exploatării resurselor le menţin pe val sau să le readuc mereu pe plus. Se înmulţesc însă locurile de pe Pământ unde n-ai vrea să te naşti.

Yemenul este deja văzut ca noul Afganistan (cu eventualitatea unei perechi YemSom, după modelul AfPak). Nici Egiptul nu stă prea bine, la încheierea domniei faraonice a preşedintelui Mubarak. Iar Crimeea ar putea fi o nouă Abhazie dacă Kievul insistă prea tare să evacueze flota rusească de la Sevastopol. La nivel global, noile vârfuri de preţ al petrolului vor sângera din nou economiile lumii - de data asta suplimentar. Sunt câteva dintre bombele cu ceas prognozate pentru acest an.

Doar China îşi continuă, neabătută nici de criză, marşul creşterii. Pe la 2040, va preţui 123.000.000.000.000 de dolari americani (convertibili în ce valută forte globală?). Era ştiut că la un moment dat va depăşi Europa în bogăţia per capita, doar că Robert Fogel, laureatul Nobel pentru Economie din 1993, situează acest moment la un orizont mult mai apropiat decât se credea pănă acum. Motivul? Delăsarea europenilor, care, sleiţi de cele câteva decenii de prea bine, au renunţat să se mai dorească cea mai mare putere comercială a lumii.

Susţinuta dezvoltare chineză, este servită nu doar de conducerea politică autoritară, dar şi de stabilitatea intrinsecă unui stat populat în proporţie de 90% de o singură etnie (han). Nu acelaşi este cazul în Caucaz sau în Balcani, în Orientul Mijlociu sau în Africa, regiuni populate de mozaicuri etnice adesea bogate doar într-o istorie a persecuţiilor reciproce.

În „Lumea nimănui", bravul jurnalist american Graeme Wood îşi descrie, cu condescendenţă, călătoriile prin Abhazia, Kurdistanul irakian şi Somaliland - pseudo-ţări unde a găsit o înduioşătoare inflaţie de însemne ale statalităţii şi capete de sfori trase de vecinele interesate. Similar, dezbaterea autohtonă asupra recunoaşterii independenţei Kosovo şi de către România - în rând cu majoritatea aliaţilor săi - pleacă de la constatările de pe teren ale jurnalistului român Ion M. Ioniţă.

Trece apoi prin argumentele mai mult contra decât pro ale lui Iulian Chifu, Zoe Petre, Vladimir Pasti şi Radu Săgeată. Şi se încheie cu analiza analistului albanez Besar Likmeta asupra unui posibil liman kosovar într-o „Albanie Mare": este adevărat, unificarea are loc, dar numai economic, nicidecum şi politic.

Cititorilor grăbiţi, un semn de carte şi un semnal de alarmă. Autodeclarată new-yorkeză, Nina Hruşceva, nepoata fostului preşedinte sovietic Nikita Hruşciov - cel care bătea cu pantoful în pupitrul tribunei ONU din New York... -, crede că reîntoarcerea ruşilor la vulturul bicefal este o decizie mai curând fără cap. Din Tblisi, David J. Smith, diplomat american şi prieten al Georgiei, avertizează că Franţa minează NATO prin intenţia evidentă de a dota marina rusă cu o navă militară periculoasă pentru toţi ceilalţi riverani euxini.

Dar ce va rămâne pe viitor din toate zvârcolirile prezentului? Ca revers la medaliile aniversare ale tranziţiilor din ultimele două decade, fiecare ediţie din acest an a FP România va include şi câte un episod despre lumea peste 20 de ani. Întrebat, pentru episodul din această ediţie, asupra peisajului politic care se profilează în viitor, profesorul britanic Larry Diamond a diagnosticat: Recesiunea democraţiei.

Se vede că pe viitor ne-ar trebui şi o secţiune de fapte cu obstinaţie pozitive. Până atunci, pozitiv este faptul că, fie şi mai mult negative decât fericite, FP România include mereu subiecte interesante pentru femeile şi bărbaţii interesate/ interesaţi de un altfel de horoscop. Editorii români

Top articole

Partenerii noștri