Guvernul turc ameninţă că va scoate armata împotriva manifestanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul de la Ankara a ameninţat că va cere armatei să intervină pentru a împiedica eventualele manifestaţii de la Istanbul şi din restul Turciei, a anunţat vicepremierul Bulent Arinç, citat de AFP.


Poliţiştii „vor folosi toate mijloacele care le sunt conferite de lege“, a declarat Arinç într-un interviu acordat televiziunii A Haber. „Dacă nu va fi suficient, pot fi folosite chiar şi forţele armate în oraşele aflate sub autoritatea guvernatorilor“ regiunilor, a adăugat  Arinç,

Ministrul turc de interne, Muammer Güler, i-a avertizat pe organizatorii unei greve naţionale că protestul este ilegal şi că oricine ia parte la el va suporta consecinţele. Două sindicate importante au făcut apel la încetarea lucrului vreme de o zi, în semn de protest faţă de folosirea excesivă a forţei contra manifestanţilor.

De peste două săptămâni, au loc demonstraţii anti-guvernamentale în Istanbul, Ankara, Izmir şi alte oraşe din Turcia. Poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi a reţinut sute de persoane. Asociaţia medicilor a anunţat că mai mulţi doctori şi asistente au ajuns în arest, după ce i-au tratat pe protestatarii răniţi.

Tot în weekend, premierul turc şi-a chemat susţinătorii din întreaga ţară pentru a arăta că are mai mulţi oameni de partea sa decât oponenţi. Duminică, pe apele albastre ale Bosforului, o coloană de ambarcaţiuni de pescuit au adus susţinători ai lui Erdogan- Vapoarele erau împodobite cu simbolurile partidului AKP al premierului Recep Tayyip Erdogan.  

Autobuze cu susţinătorii premierului au fost aduşi  din întreaga ţară, iar feriboturile nu mai făceau faţă la numărul lor. Transportul în comun a fost gratuit pentru cei veniţi să-l ovaţioneze pe primul ministru la Istanbul, iar autovehiculele “marca AKP” aveau prioritate pe străzi. Trebuia să fie un triumf al democraţiei, al majorităţii, cel puţin al celor 42,7% din persoanele cu drept de vot în Turcia care au votat cu Erdogan la ultimele alegeri.

Nici oponenţii săi nu s-au lăsat mai prejos şi vroiau să strângă 1 milion de manifestanţi în piaţa Taksim. Lucru care nu ar fi dat bine la public, aşa că sâmbătă seara, premierul a decis că, odată cu ultima strigare a muezzinului, piaţa Taksim trebuie redată poporului, scrie „Die Welt“.

Guvernatorul din Istanbul a avertizat că oricine va încerca să pătrundă în Taksim va fi tratat ca un terorist. Medici şi studenţi la medicină au fost arestaţi pentru că au tratat manifestanţii răniţi în confruntări. Hotelurile de lux din Istanbul care ofereau adăpost protestatarilor răniţi au fost luate cu asalt. Tone de gaze lacrimogene au umplut străzile din mai multe oraşe. Sute de oameni au fost arestaţi.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite