Guantanamo, bază navală | adevarul.ro

Guantanamo, bază navală

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Statele Unite analizează posibilitatea de a transforma centrul de detenţie a teroriştilor de la Guantanamo, din Cuba, într-o bază pentru "forţa de intervenţie rapidă" a Marinei, în scopul

Statele Unite analizează posibilitatea de a transforma centrul de detenţie a teroriştilor de la Guantanamo, din Cuba, într-o bază pentru "forţa de intervenţie rapidă" a Marinei, în scopul combaterii ameninţărilor din America Centrală, scrie "The Daily Telegraph".

În prima declaraţie oficială care admite că închiderea bazei militare a intrat în stadiul de pregătire, căpitanul Mark Leary a precizat că oficialii Marinei americane au inspectat centrul pentru a determina dacă este potrivit pentru o astfel de bază.

Punct strategic pentru America Centrală

"Comandamentul de sud analizează posibilitatea unei baze de staţionare în cazul unei mobilizări a Marinei. (...) Se presupune că facilităţile bazei Guantanamo ar permite instrucţia trupelor şi alte misiuni pe care le-ar demara marinarii mobilizaţi", a declarat Leary.

Capitanul american a precizat că oficialii au identificat necesitatea unei baze navale care să fie pregătită pentru a interveni rapid în regiunea Caraibelor şi a Americii Centrale. Acest lucru ar însemna mobilizarea a 3.500 de marinari care ar staţiona în bazele Delta şi Echo, după ce deţinuţii vor fi evacuaţi.

Planul oficialilor coincide cu zvonurile privind viitorul bazei. Săptămâna trecută se specula că administraţia Bush pregăteşte evacuarea bazei Guantanamo şi mutarea celor 235 de deţinuţi în SUA.

Statele Unite au închiriat baza amplasată în Cuba încă din 1903, dar, până în 2002, aceasta a fost utilizată pentru alimentarea ambarcaţiunilor Marinei şi ale Gărzii de Coastă şi uneori era deschisă pentru refugiaţi. Din 2002, Pentagonul a decis să asigure apă curentă, electricitate, canalizare şi sisteme de cablare cu fibră optică. (Mediafax)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite