Gandhi ne vorbeşte după 60 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Istoricii au descoperit după peste şase decenii o înregistrare audio ce conţine unul dintre discursurile fostului lider indian, Mahatma Gandhi. Înregistrarea a fost păstrată datorită lui

Istoricii au descoperit după peste şase decenii o înregistrare audio ce conţine unul dintre discursurile fostului lider indian, Mahatma Gandhi. Înregistrarea a fost păstrată datorită lui John Cosgrove, fostul preşedinte al Clubului Naţional de Presă de la Washington.

Acesta reuşise să copieze la rândul său materialul după o altă înregistrare ce era deţinută de Alfred Wagg, un jurnalist ce a înregistrat discursul în New Delhi şi a realizat patru copii, pierdute ulterior. Istoricii au descoperit înregistrarea cu ocazia vizitei la Clubul Naţional de Presă a scriitorului Rajmohan Gandhi.

Discursul înregistrat de Gandhi are aceleaşi teme despre care a vorbit în întreaga sa viaţă: importanţa non-violenţei, eradicarea sistemului de caste în societatea hindu, împăcarea dintre hindu şi musulmanii în sud-estul Asiei şi necesitatea creării unei lumi unite împotriva violenţei şi a exploatării.

"Un prieten m-a întrebat dacă cred într-o lume unită. Bineînţeles că eu cred în ea. Şi cum aş putea să fac altfel? Trebuie să transmiţi acest mesaj acum, în epoca democraţiei şi a renaşterii celor mai săraci dintre cei mai săraci".

Gandhi prefera să vorbească auditoriului în propria sa limbă, astfel că majoritatea discursurilor sale sunt în hindi, cu toate că limba sa nativă era gujarati. Cu toate acestea, uimitor la această înregistrare este faptul că ea este în engleză, fiind abia al doilea document de acest tip păstrat
în engleză.

Dacă vrei să transmiţi un mesaj Occidentului, acesta trebuie să cuprindă dragostea, adevărul şi dreptatea
Mahatma Gandhi

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite