Explicaţiile dezastrului din Indonezia: sistemul de alertă a eşuat pe „ultimul kilometru“
0Sistemul de alertă în caz de tsunami în Indonezia a eşuat pe „ultimul kilometru“ vineri, când, potrivit unui bilanţ provizoriu, 1.234 de persoane au murit din cauza unui curtremur devastator urmat de valuri uriaşe, scrie Reuters.
Valurile de aproape şase metri care au ajuns vineri pe insula Sulawesi după seismul cu magnitudinea de 7,5 i-au luat prin surprindere pe locuitori şi mulţi s-au întrebat de ce dispozitivul nu a funcţionat.
„A existat o problemă de comunicare între autorităţile locale şi populaţie, de exemplu pe plajă, precum la Sulawesi“, afirmă Jörn Lauterjung, directorul ramurii Geoservices din cadrul GFZ. Este vorba de firma germană care a furnizat sistemul de alertă Jakartei după tsunamiul din 2004, soldat cu 226.000 de morţi în Oceanul Indian, dintre care 126.000 în Indonezia.
Potrivit lui Jörn Lauterjung, sistemul a funcţionat exact cum a fost conceput şi a anunţat valuri de trei metri pe coasta de nord-est a insulei Sulawesi.
„Dacă ne aplecăm asupra lanţului de avertizare, începând de la emiterea semnalului de alertă până la ultimul kilometru, adică până la populaţia locală aflată în pericol, atunci vedem că problema apare în ultima parte“, explică el.
„Se pare, de exemplu, că sistemele de alarmă nu au funcţionat şi nicio maşină de poliţie echipată cu portavoce nu a avertizat populaţia locală“, adaugă el.
Institutul indonezian de geofizică (BMKG) a ridicat alerta de tsunami la 34 de minute după semnalare, fapt ce i-a adus numeroase reproşuri. Responsabilii BMKG se apără subliniind că au urmat întocmai procedura pe baza datelor culese de receptorul de tsunami cel mai apropiat, care este situat la 200 de kilometri de Palu, un oraş de 380.000 de locuitori devastat vineri.
Geofiziacianul Baptiste Gombert, de la Universitatea din Oxford, s-a declarat „surprins“ de tsunamiul apărut după seismul de vineri. A avut loc o deplasare orizontală a două plăci tectonice vecine, ori tsunamiurile sunt în general provocate de mişcări verticale, remarcă el.
În faţa amplorii acestei catastrofe, Indonezia a cerut luni ajutor internaţional.
ONU estimează că 191.000 de persoane au nevoie urgent de ajutor umanitar.