Emiratele Arabe Unite: Premii privind egalitatea de gen, câştigate doar de bărbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Biroul oficial de presă Dubai
FOTO Biroul oficial de presă Dubai

Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au fost ridiculizate de opinia publică, după ce au făcut publice fotografii şi informaţii potrivit cărora toţi câştigătorii unei iniţiative menite să încurajeze egalitatea de gen la locul de muncă au fost bărbaţi, transmite The Guardian.

Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU) şi conducător al Dubaiului, a înmânat diplome şi medalii la categoriile „Cea mai bună entitate guvernamentală care susţine echilibrul de gen”, „Cea mai bună autoritate federală care susţine echilibrul de gen” şi „Cea mai bună iniţiativă privind echilibrul de gen”, la o ceremonie ce a avut loc duminică.

Premiile au mers către Ministerul de Finanţe, Autoritatea de Statistică şi Ministerul de Resurse Umane, toate fiind reprezentate de bărbaţi.

Vicepremierul şi ministrul de Interne, Sheikh Saif bin Zayed al-Nahyan, a fost recunoscut drept  „cea mai bună personalitate care susţine echilibrul de gen” pentru eforturile sale de a implementa concediul de maternitate în Armata Emiratelor Arabe Unite.

O postare pe Twitter care celebra premiile a fost întâmpinată cu batjocură şi ironie, de comentarii precum: „Aţi sărbătorit diversitatea. Unul dintre acei bărbaţi era îmbrăcat în gri.”

Premiile privind echilibrul de gen din EAU recunosc progresul pe care departamentele guvernamentale l-au făcut în ultimul an în îndeplinirea unor ţinte stabilite de guvern în 2015, privind participarea feminină.

„Suntem mândri de succesul femeilor din EAU şi de rolul lor central în modelarea viitorului ţării,” a scris pe Twitter biroul oficial de presă din Dubai. „Echilibrul de gen a devenit un stâlp în instituţiile guvernului nostru.”

Un studiu din 2018 al ONU a relevat că EAU este prima dintre ţările din Golf privind egalitatea de gen şi că a făcut progrese semnificative de a aduce femeile în câmpul muncii.

Raportul a arătat că până în 2015, 135.000 de femei din Emirate au participat pe piaţa muncii, comparativ cu doar 1.000 în 1975, şi 43 la sută dintre femei deţin acum o diplomă de master, comparativ cu 23 la sută dintre bărbaţi.

Totuşi, potrivit grupurilor de protecţie a drepturilor omului, discriminarea de gen este încă o problemă adânc înrădăcinată în EAU, în special în sistemul juridic, care prioritizează drepturile bărbaţilor în chestiuni ce privesc familia şi statutul personal precum căsătoria, divorţul sau custodia asupra copiilor. 

Legea din Emiratele Arabe Unite permite, de asemenea, violenţa domestică, atât timp cât agresiunea nu depăşeşte limitele impuse de legea islamică.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite