Egiptul îşi va construi o nouă capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Egiptean a anunţat că plănuieşte să construiască o nouă capitală, la est de Cairo. Proiectul ar urma să coste aproximativ 45 de miliarde de dolari şi implementarea acestuia ar dura maximum şapte ani.

Ministrul Mostafa Madbouly a expus în timpul unei conferinţe ce a avut loc la Sharm el-Sheikh o analiză conform căreia actuala populaţie de 18 milioane de oameni a oraşului Cairo se va dubla în 40 de ani. Pentru a combate această problemă Guvernul a luat decizia construirii unui nou oraş a cărui existenţă ar scădea densitatea populaţiei şi ar decongestiona actuala capitală, Cairo. 

Noul oraş, al cărui nume încă nu a fost dezvăluit, va găzdui aproape 2000 de şcoli şi facultăţi, dar va reprezenta şi noua casă Parlamentului, Guvernului şi ambasadelor prezente în Egipt. 

În altă ordine de idei, proiectul care se va întinde pe o suprafaţă de peste 700 de kilometri pătraţi  urmează să producă peste un milion de locuri de muncă şi să adăpostească peste cinci milioane de rezidenţi.

Proiectanţii de la Capital City Partners, o companie imobiliară finanţată de omul de afaceri din Dubai, Mohamed Alabbar, spun că oraşul aşezarea urmează să fie situată de-a lungul coridorului dintre Cairo şi Marea Roşie şi va reprezenta o legătură cu principalele rute maritime. 

„Este o extindere naturală a oraşului Cairo şi o oportunitate minunată de a construi ceva de la 0, dar ţinând cont de nevoile poporului şi guvernului egiptean.”, a spus Alabbar pentru BBC. Acesta a mai adăugat că la construirea noii capitale vor fi folosite cele mai moderne tehnici şi că oraşul le va conferi egiptenilor sentimente de încredere şi mândrie.

Pasul pe care Egiptul îl face urmează un trend din care mai fac parte ţări precum Brazilia, Nigeria sau Coasta de Fildeş.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite