După o revoluţie care le-a adus războiul, ce gândesc acum foştii protestatari de pe EuroMaidanul din Kiev
0
Ce gândesc acum foştii protestatari de pe Euromaidan: între „anexarea Crimeei şi agresiunile militare din estul Ucrainei au un efect de bumerang, deoarece întăreşte sentimentul naţional” şi „frica majorităţii este că viitorul Ucrainei ar putea fi compromis printr-un fel de Acord precum cel de la Munchen”. Discuţie cu universitarii kieveni Iulia Kravcenko şi Nikolai Kapitonenko. Interviuri de Răzvan Munteanu
Articol din ediţia FP România nr. 41 (august/ septembrie 2014)
politica
Ce din revendicările Euromaidanului simţiţi că a fost obţinut? Şi ce aşteptări aveţi pentru restul cerinţelor?
Iulia Kravcenko: Ucraina a reuşit să scape de rochia sovietică pe care a îmbrăcat-o în ultimii 23 de ani. Maidanul a deschis poarta către o nouă ţară ucraineană. Printre cele mai importante rezultate sunt schimbarea regimului Ianukovici, lucru de neimaginat cu un an în urmă, eliberarea unor deţinuţi politici precum Pavliucenko, stoparea oarecum a corupţiei şi libera exprimare. Totodată, ucrainienii şi-au înţeles propria identitate, cine sunt ei cu adevărat. Fiecare persoană crede acum în forţele proprii şi în faptul că poate schimba ceva. Fiecare voce este o parte a corului societăţii.
Dar avem nevoie de timp pentru a schimba sistemul politic şi economic. Este imposibil într-o lună sau într-un an. Este un maraton, o cursă lungă. Pe parcus putem să ne simţim nedreptăţiţi, dezamăgiţi, dar important este să continuăm, indiferent de obstacole. Bineînţeles, Rusia încearcă să oprească această cursă a Ucrainei către civilizaţie. Maidanul a distrus planurile lui Putin, iar acum preşedintele rus încearcă să îşi salveze interesele în singurul său stil: cel sovietic. Dar anexarea Crimeei şi agresiunile militare din estul Ucrainei au un efect de bumerang, deoarece întăreşte sentimentul naţional.
Nikolai Kapitonenko: Una dintre reuşite este răsturnarea fostului regim corupt. Lupta anti-corupţie, dezvoltarea economiei şi salvarea democraţiei pe termen lung au fost cerinţele cheie ale Maidanului. Totuşi, este încă devreme ca ele să poată fi observate. Ca progrese pe termen scurt am include libertatea presei şi o campanie electorală mai corectă.
Ce fac acum protestatarii moderaţi ai Maidanului? Au creat asociaţii politice, forumuri civice şamd?
Iulia Kravcenko: O parte dintre ei s-a alăturat forţelor armate dislocate în estul ţării, o altă parte s-a întors acasă, unde desfăşoară activităţi la nivel local pentru dezvoltarea societăţii civile şi promovarea valorilor Maidanului. O altă parte a protestatarilor a rămas pe Maidan manifestând împotriva unor mecanisme ale regimului Ianukovici care încă nu au încetat să funcţioneze. Noul guvern vrea să reformeze Maidanul, şi nu este de acord cu aceste manifestări. Pentru ei, cine vrea să lupte poate pleca în Est, iar cine vrea să continue o poate face la nivel local, dar nu în centrul Kievului. Ei bine, o mare parte a populaţiei nu este de acord cu acest lucru.
Nikolai Kapitonenko: Protestatarii moderaţi, inima Maidanului, s-au întors la vieţile lor, majoritatea dintre ei erau oameni obişnuiţi. ONG-urile, forumurile participă la procesul politic, transformându-se în partide politice sau afiliindu-se la cele existente. Întrucât punctul de bifurcare a dat naştere unor oportunităţi neaşteptate pentru toţi, numărul noilor partide este impresionant. Mişcările de dreapta au câştigat cel mai mare avânt în ultimele zile ale protestelor; acum sunt în descreştere, înapoi spre pragul de 5%.
Se schimbă clasa politică ucraineană? Şi-au menţinut oligarhii vechea putere?
Iulia Kravcenko: O mare parte a membrilor vechii nomenclaturi încearcă să îşi păstreze privilegiile. Unii au redescoperit patriotismul, alţii îşi continuă vechiul comportament. Maidanul cere impunerea legii lustraţiei, însă guvernul se mişcă extrem de lent în acest sens.
Nikolai Kapitonenko: Este prea devreme să ne pronunţăm. Ţara este într-o perioadă de tranziţie, o perioadă foarte instabilă. Majoritatea deciziilor sunt luate ad hoc, la fel şi reglementările politice. Prin definiţie, oligarhii vor încerca să îşi păstreze influenţa de care se bucură, dar sunt şanse mari ca aceasta să fie contrabalansată de dezvoltarea societăţii civile şi de apropierea faţă de standardele politice europene.
minoritatea ucrainofonă
De fapt, când se referă la minorităţi, au autorităţile ucrainene, de ieri şi de azi, în vedere şi alte minorităţi decât cea rusă? Care este atitudinea generală faţă de minorităţi, altele decât cea rusă?
Iulia Kravcenko: Atitudinea este una deschisă şi de protecţie. Ucraina este o ţară pacifistă, iar Maidanul a demonstrat acest lucru, pentru că a adunat laolaltă reprezentanţi ai mai multor minorităţi etnice, naţionale, religioase. Mulţi dintre protestatari erau vorbitori de limbă rusă. Cea mai mare minoritate din Ucraina este cea a tătarilor din Crimea. După invazia rusă, Lvov a fost primul oraş care le-a oferit acestora azil. Acum găzduim cel mai mare număr de refugiaţi din Europa Centrală şi de Est, după ce sute de mii de tătari au fugit din calea ruşilor. Mai putem da, printre altele, exemplul minorităţii azere, care formează propria armată pentru a apăra Ucraina de agresiunile Rusiei. În aprilie, autorităţile de la Kiev au fost nevoite să intervină în Luhansk pentru a proteja etnicii Roma de extremiştii pro-ruşi. Nu a fost vorba numai de violenţe: pro-ruşii au încercat să plaseze narcotice în casele familiilor rome pentru a justifica arestarea şi abuzurilor asupra acestora.
Nikolai Kapitonenko: Da, guvernele ucrainene, şi fostul şi actualul, aveau în vedere toate minorităţile din ţară, inclusiv români, unguri, slovaci, polonezi, evrei etc. Drepturile culturale au fost şi vor fi protejate. Singura problemă a fost aceea a limbii. Este un aspect mai sensibil, întrucât limba ucraineană – limba oficială a statului – are nevoie, de fapt, de protecţie şi sprijin, la fel ca şi limbile minorităţilor. În timp ce limba rusă nu a fost niciodată înlăturată, problema este că a fost tratată ca o limbă a minorităţilor, când, de fapt, este o limbă a majorităţii. Actualul guvern a fost destul de clar spunând că va accepta orice compromis cultural şi lingvistic care va ajuta la satisfacerea nevoilor vorbitorilor de rusă sau ale altor grupuri culturale.
economia, societatea
Cum evoluează economia Ucrainei? A devenit traiul de zi cu zi mai greu?
Iulia Kravcenko: Guvernul face tot ce poate pentru a salva stabilitatea economică. Salariile, bursele, pensiile sunt plătite la timp. În general, companiile îşi continuă activitatea, însă moneda naţională îşi pierde din valoare, inflaţia este în creştere. Bineînţeles, pe acest fond, şomajul este în creştere, însă oamenii îndură, înţeleg situaţia şi se sacrifică pentru un viitor mai bun. Principala îngrijorare este dată de posibilitatea războiului. Ucraina va rămâne o ţară bogată şi atractivă pentru investiţiile externe, însă două lucruri sunt necesare pentru asta: sfârşitul conflictului şi un guvern înţelept la Kiev.
Nikolai Kapitonenko: Din punct de vedere economic este greu. Grivna a pierdut 50% din valoarea sa, iar asta îi afectează pe ucraineni: preţurile cresc. Situaţia şomajului nu s-a schimbat semnificativ. Companiile traversează perioade dificile, dar speră la o ameliorare. Ucraina poate deveni însă atractivă pentru investitorii externi de îndată ce depăşeşte atât provocările politice cât şi pe cele legate de securitate. Pentru acestea, este necesar însă succesul în lupta împotriva corupţiei.
Să înţelegem că sentimentul revoluţionar este încă prezent, nu a fost înlocuit cu dezamăgirea?
Iulia Kravcenko: Da. Însă orice eveniment emoţional de o asemenea amploare, mai ales în cazul unei revoluţii, este traversat uneori de fiorii dezamăgirii sau ai melancoliei. Dar nu am avut timpul necesar de a înţelege ce ni se întâmplă. Foarte curând după crimele de pe Maidan, din 18-20 februarie, a urmat anexarea Crimeei, mai apoi evenimentele din Luhansk, Doneţk, Odesa şi Mariupol. Toate acestea au format un şoc social colectiv – au făcut ca oamenii să obosească moral şi psihic. Însă nu există timp pentru reabilitare. Avem de luptat împotriva unei agresiuni armate.
Nikolai Kapitonenko: Spiritul revoluţionar a fost înlocuit nu cu oboseala, ci cu concentrare, alertă şi angajament.
geopolitica
Se aştepta cineva pe Maidan la acest tip de reacţie a Rusiei? Ce scenarii de viitor discută acum ucrainenii?
Iulia Kravcenko: Experţii şi strategii se aşteptau la o asemenea reacţie, însă pentru oamenii de rând a fost un scenariu de neimaginat.
Nikolai Kapitonenko: Foarte puţini oameni, din interiorul, dar şi din exteriorul Ucrainei, s-au aşteptat la acest tip de intervenţie din partea Rusiei. Acum, din moment ce acţiunile ruşilor sunt greu de explicat într-un mod raţional, oamenii se pregătesc pentru orice evenimente. Posibile scenarii ar include încercări ale ruşilor de a destabiliza Ucraina din punct de vedere politic; scenariul Crimeea în Est; şi un razboi de talie mondială.
Există vreo disponibilitate pentru un conflict armat între locuitorii din Vest şi din Est?
Iulia Kravcenko: Diviziunea Ucrainei între Est şi Vest este un mit gândit şi promovat de Rusia. Nu uitaţi că vorbim de mari experţi în arta manipulării şi a dezinformării. Da, există diferenţe culturale între cele două parţi ale ţării însă ele nu sunt de aşa natură încât să conducă la ură. Nu văd riscul unui război civil – dar dacă acesta va avea loc va fi plătit scump de ambele părţi.
Nikolai Kapitonenko: Nu există şanse pentru un conflict intern major în Ucraina, deşi poate că Rusia pariază pe asta. Majoritatea celor din Est susţin integritatea Ucrainei şi critică intervenţia insurgenţilor ruşi în zonă.
Iulia Kravchenko este profesoară asociată la Departamentul de Culturologie al Universităţii Naţionale Dragomanova din Kiev şi conduce serviciul de mediere „Come and Resolve”. Nikolai Kapitonenko este conferenţiar la Şcoala de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii Naţionale Taras Şevcenco din Kiev şi director executiv al think-tank-ului ucrainean Center for International Relations Research.
prin ei înşişi
Nikolai Kapitonenko: Frica majorităţii este că viitorul Ucrainei ar putea fi compromis printr-un fel de Acord precum cel de la Munchen. Ucrainenii sunt foarte atenţi la orice semne de acest fel. Majoritatea oamenilor înţeleg că: 1) restaurarea statului ucrainean este o datorie a lor ; 2) americanii şi, într-o oarecare măsură, şi europenii s-au dovedit total nepregătiţi pentru o astfel de criză. De aceea aşteptările sunt moderate. Totuşi, una dintre cele mai importante aşteptări rămâne memorandumul de la Budapesta şi dispoziţiile lui. În 1994, Ucraina a renunţat voluntar la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume în schimbul unor garanţii ale securităţii şi integrităţii teritoriale. Acum este timpul ca aceste obligaţii să fie respectate. Bruxelles-ul face tot ce poate; totuşi, „îngrijorarea” prevalează acţiunilor. Semnarea părţii de Acord de Asociere şi deschiderea graniţelor pentru exporturile ucrainene au fost de un real ajutor. Pasul cel mai eficient, stimularea şi salvgardarea transformărilor interne, ar putea constitui un punct favorabil pentru perspectiva aderării. Statele Unite, spre deosebire de Uniunea Europeană, au semnat memorandumul de la Budapesta şi, de aceea, ucrainenii aşteaptă mai multă implicare de la americani în protecţia faţă de agresiunea Rusiei. Aceste aşteptări au în vedere aprovizionarea cu arme, pregătire militară comună, instructori şi, lalolaltă cu Uniunea Europeană, punerea de presiune suplimentară asupra Rusiei – care nu pare adecvată până în acest moment. Polonia a fost în mod tradiţional un bun susţinător al ucrainenilor, atât la nivel bilateral cât şi în interiorul UE, şi suntem foarte recunoscători pentru asta. Sprijinul diplomatic este oferit, iar ucrainenii nu ar fi putut cere altceva de la Polonia. Ţările vecine, ca România, Ungaria, Belarus sau Turcia, ajută Ucraina cu numeroase tipuri de sprijin, fiind unite împotriva pericolului reprezentat de revizionismul rusesc. Canalizat pe mai multe căi instituţionale, acest sprijin poate transforma peisajul geopolitic al regiunii.
Se încarcă comentariile...
