Dezvăluirile unui mafiot turc se apropie periculos de Recep Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sedat Peker Captura YouTube
Sedat Peker Captura YouTube

În ultimele apariţii pe Youtube, Sedat Peker, un lider al criminalităţii turce fugit în Dubai, dă de înţeles că ştie lucruri compromiţătoare şi despre preşedintele Recep Erdogan.

Noi dezvăluiri ale mafiotului turc Sedat Peker, fugit în Dubai, zguduie Turcia: traficul de cocaină cu Venezuela condus de fiul fostului premier Binali Yıldırım; trimiterea de arme jihadiştilor sirieni prin intermediul grupului paramilitar turc SADAT, apropiat preşedintelui Erdogan; asasinarea unui jurnalist care ar fi depus o plângere după ce a fost violat de un membru al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, aflat la putere din 2002), el însuşi fiul unui fost ministru; lichidarea unui alt jurnalist în Cipru; organizarea unei false demonstraţii  în faţa unui ziar, sunt câteva din noile acuzaţii aduse de acest lider al lumii întunecate turce.

Până în prezent, Sedat Peker a vizat în mod special presupusele legături cu criminalitatea organizată ale ministrului de interne, Süleyman Soylu, care neagă însă această acuzaţie. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele turc Recept Erdogan, mafiotul a dat iniţial impresia că nu vrea să-l atace personal, până când acesta din urmă l-a susţinut pe Süleyman Soylu. „Suntem alături de ministrul nostru de interne în lupta sa împotriva bandelor criminale, precum şi a organizaţiilor teroriste“, a declarat şeful statului turc în faţa parlamentarilor din partidul său, AKP.

 De atunci, mafiotul dă de înţeles că l-ar putea compromite şi pe el. În timp ce Sedat Peker  face dezvăluirile pe canalul său de Youtube din Dubai, justiţia turcă a emis un mandat de arestare împotriva celui care face regimul să tremure. 

Războiul psihologic a fost pornit

Dar cum ar putea Recep Tayyip Erdoğan să fie afectat de cazuri de corupţie? Engin Solakoğlu, fost diplomat, spune că scandalul dezvăluirilor lui Sedat Peker diferă de cele precedente din Turcia. În primul rând, pentru că „spre deosebire de cele din 1996 şi 2013, spre exemplu, infracţiunile apropiaţilor lui Erdogan sunt mărturisite de un complice al acestora. Acest lucru este bine cunoscut şi apreciat de forţele politice ultranaţionaliste care îl susţin pe Recep Tayyip Erdoğan, în timp ce regimul este deja foarte slăbit de dezastrul economic şi de pandemie ”.

Mai mult, în 2013, Statele Unite „încă mai aşteptau ceva de la Erdoğan. Au vrut să lucreze cu el. Astăzi, încrederea este complet pierdută”, spune şi Eser Karakaş, economist turc în exil, citat de Slate.fr.  Potrivit lui Engin Solakoğlu, „această atmosferă de denunţ ar trebui să convină „ partenerilor” Turciei, precum Statele Unite, Uniunea Europeană şi Rusia, care pot cere orice şi obţine concesii de la preşedintele turc”.

În ochii unor turci, eradicarea corupţiei endemice ar fi putut să aibă loc odată cu aderarea ţării la Uniunea Europeană. Era şi speranţa lui Eser Karakaş: „În 2004, când Bruxelles-ul a anunţat deschiderea negocierilor de aderare cu Turcia, Erdoğan şi AKP tocmai ajunseseră la putere, bazându-se pe un program anticorupţie şi pro-european. De aceea l-am susţinut pe Erdoğan. Ca membru al UE, Turcia ar fi trebuit să respecte legislaţia comunitară în domeniul achiziţiilor publice. Ar fi fost o garanţie a probităţii pentru noi. Astăzi, Turcia şi Europa s-au îndepărtat. Pentru totdeauna. Corupţia a atins un nivel fără precedent ”, regretă Eser Karakaş.

În ceea ce-l priveşte pe fostul diplomat Engin Solakoğlu, acesta este îngrijorat de consecinţele acestui „scandal care va consolida probabil hotărârea lui Recep Tayyip Erdoğan şi anturajului său de a păstra puterea cu orice preţ şi nu pentru a organiza alegeri oneste. Nici acum, nici în 2023 ”. Sustenabilitatea alianţei islamo-naţionaliste de care depinde preşedintele turc: se joacă, de asemenea, prin intermediul acestor dezvăluiri. 

„Peker şi-a cerut partea din traficul de droguri şi probabil că i s-a refuzat şi a fost marginalizat de către ministrul de interne. Nimeni nu se aştepta că va vorbi. Dar dezvăluirile sale ilustrează legătura foarte puternică dintre mafie şi guvern”, spune Eser Karakaş,

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite