Dezvăluiri din ancheta privind atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie: Shin Bet a transmis poliției un avertisment, însă a ajuns cu întârzieri
0Serviciul de securitate internă al Israelului, Shin Bet, a transmis poliției un avertisment despre activități suspecte în Fâșia Gaza pe 7 octombrie, la 3:03 AM, dar acesta a ajuns cu întârziere din cauza unei actualizări a sistemului.

Potrivit Haaretz, Shin Bet a transmis informația polițiștilor la ora 3:03 dimineața, însă poliția l-a primit abia la ora 7:03, aproximativ la jumătate de oră după ce atacul Hamas a început atacul, se arată în ancheta efectuată de divizia de informații a poliției.
Shin Bet a susținut că informația a fost transmisă și primită de poliție în timp real, dar ofițerii superiori ai poliției au declarat că o actualizare a sistemului efectuată cu o noapte înainte pe sistemul criptat de transfer al informațiilor Shin Bet a cauzat întârzierea primirii avertismentului.
Nimeni nu a observat problema până dimineața devreme. Poliția nu știa de actualizarea sistemului și a descoperit problema abia în timpul anchetei, desfășurate anul trecut.
Ancheta poliției a fost menită să clarifice motivul discrepanței dintre declarațiile Shin Bet, că avertismentul a fost transmis în timp real, și afirmațiile poliției că informația a fost primită prea târziu.
Shin Bet a dorit să examineze acțiunile poliției în legătură cu avertismentul și a exclus orice caz de neglijență din partea ofițerilor care deserveau camera de operațiuni a poliției.
Agenția a trimis avertismentul după ce a descoperit activarea telefoanelor mobile cu cartele SIM israeliene de către membri Hamas în Fâșia Gaza. Divizia de informații a poliției a început examinarea informațiilor după primirea lor și apoi a transmis avertismentul către districtele poliției în jurul orei 8:00.
Atacul asupra orașului Sderot și a kibbutzim-urilor de lângă granița cu Gaza era deja în desfășurare în acel moment, iar masacrul de la festivalul de muzică Nova deja începuse. Informația era critică pentru poliție, deoarece aceasta era responsabilă de securitatea festivalului.
Ancheta poliției a mai descoperit că, din 2021, ofițerii superiori din divizia de informații a poliției și Shin Bet au avertizat asupra defectelor sistemului, afirmând că informațiile sunt primite cu întârziere.
Ei au amânat rezolvarea problemei de mai multe ori, deoarece fusese găsită o soluție temporară: avertismentele imediate privind atacuri teroriste erau transmise telefonic comandanților de districte și comandantului unității antiteroriste Yamam.
Ancheta nu precizează dacă actualizarea sistemului era menită să rezolve problemele semnalate de ofițerii superiori.
Atacurile din 7 octombrie 2023 au reprezentat pentru Israel cel mai mare dezastru de securitate din istoria sa.
Bilanțul atacurilor a fost de 1.139 de persoane decedate, inclusiv aproximativ 700 de civili, circa 70 de străini și 36 de copii. În acea zi de Sabat, sute de oameni înarmaţi din mişcarea islamistă palestiniană Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului plecând din Fâşia Gaza. Ei au ucis oameni la întâmplare pe străzi, în case din mai multe oraşe şi kibbutz-uri sau la un rave-party.