De ce arsenalul nuclear al Coreei de Nord ameninţă ascensiunea Chinei în Asia de est

Decizia administraţiei Trump de a exercita presiune asupra Chinei pentru a stopa programul nuclear şi cel balistic al Coreei de Nord s-a dovedit, cel puţin momentan, nu doar ineficientă dar poate avea la bază o înţelegere greşită a situaţiei strategice din Asia de est, se arată într-o analiză publicată de New York Times.

China nu a ascuns scopul său pe termen lung de a înlocui Statele Unite în poziţia de putere dominantă în Asia şi să-şi asume, ceea ce ea consideră a fi, poziţia sa de drept în centrul celei mai dinamice regiuni, şi cu cea mai mare creştere economică, din lume.

Însă, în atingerea acestui scop, Coreea de Nord, un stat paria în ordinea internaţională pe care China îl vrea în sfera sa de influenţă, stat înzestrat deja cu un arsenal nuclear, se prezintă a fi o problemă pe cât de enervantă pe atât de dificilă pentru Beijing.

„Calea spre o poziţie dominantă a Chinei necesită o retragere a Americii şi un mesaj către aliaţii ei că aceştia nu se pot baza pe Statele Unite pentru securitate. Dar Coreea de Nord ameninţă să atragă America şi mai mult în regiune, iar acest fapt complică eforturile Chinei de a-i diminua influenţa şi de a convinge statele din regiune că pot trăi şi fără protecţia oferită de umbrela nucleară a Statelor Unite”, se arată în analiza cotidianului newyorkez.

Problema Chinei este şi mai mult complicată de poziţia strategică a Coreei de Nord şi a arsenalului său nuclear în creştere – fapte ce fac periculoase încercările Chinei de constrângere a politicii Phenianului.

„Coreea de Nord poate că nu reprezintă cea mai mare problemă a Chinei, dar aceasta adaugă în schimb o dimensiune unică şi foarte serioasă la politica Chinei de a ocupa poziţia Statelor Unite în Asia de est”, a afirmat Hugh White, fost consilier pe probleme de strategie în ministerul apărării al Australiei. „Asta şi pentru că Phenianul este singura putere din Asia de est cu arme nucleare”, a completat acesta.

Chiar dacă Statele Unite aleg să se retragă din această regiune, a continuat fostul oficial australian, „capabilităţile nucleare ale Coreei de Nord înseamnă că Beijingul nu va putea niciodată să domine această regiune în măsura dorită de liderii chinezi”.

Şi din aceste motive, la nivelul oficialilor din Beijing, dar şi la nivelul publicului general chinez, există un real sentiment de indignare faţă de regimul lui Kim Jong-un. Tot mai multe voci pun la îndoială valoarea strategică a Coreei de Nord de stat-tampon pentru China împotriva Coreei de Sud şi a Japoniei - „şi avertizează că politica Phenianului le-ar putea determina pe acestea din urmă să-şi dezvolte la rândul lor arsenale nucleare”.

În prezent susţinerea regimului lui Jim Jong-un de către Beijing se traduce în „costul de a continua alienarea Japoniei, înfurierea Statelor Unite şi iritarea Coreei de Sud”, susţine Zhu Feng, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Nanjing. „Dacă Japonia şi Coreea de Sud se vor simţi constrânse să-şi dezvolte propriile programe nucleare, acest fapt va afecta negativ situaţia diplomatică din regiune”, a completat acesta.

Efectul principal al acestor schimbări va fi faptul că Beijingul se va trezi într-un nou Război Rece în Asia, alături de a prezenţă militară sporită a Statelor Unite în regiune. Acest lucru nu doar că va frustra ambiţiile de supremaţie regională ale Beijingului, dar va afecta şi imaginea internaţională a Chinei – puterea ei „soft”, China urmând să fie învinuită pentru proliferarea nucleară din regiune.

„O balanţă de distrugere mutuală asigurată în Asia de nord-est nu va fi o situaţie satisfăcătoare pentru nimeni”, susţine Bilahari Kausikian, fost ministru de externe al statului Singapore. „Dar această situaţie nu va fi neapărat instabilă, iar pentru Washington, Seul şi Tokyo va exista o mică consolare în faptul că implicaţiile pentru Beijing vor fi oarecum mai serioase”, a completat acesta.

Conform cotidianului american, preşedintele Xi Jinping este conştient de aceste riscuri şi şi-a exprimat, în privat, dispreţul faţă de Kim Jong-un.

Însă, asemenea predecesorilor săi, preşedintele Jinping a rezistat implementării oricăror măsuri care ar putea duce la prăbuşirea regimului de la Phenian sau la o destabilizare a acestui stat – context cu posibile consecinţe la fel de nedorit, precum o prezenţă a trupelor americane chiar la graniţele ţării sau o Coree democratică reunificată. 

Aceste scenarii ar reprezenta impedimente la ascensiunea Chinei în Asia la fel de mult ca o cursă a înarmării în regiune. În plus, dacă Coreea de Nord ar supravieţui cumva măsurilor agresive impuse de Beijing, atunci China va avea de a face în plus cu un stat vecin ostil şi resentimentar. Din această perspectivă, un stat vecin ostil, în plus posesor al unui arsenal nuclear, ar putea reprezenta cea mai proastă alternativă pentru Beijing.

Un exemplu edificator al paradoxului în care se găseşte Beijingul s-a petrecut anul trecut. După cum menţionează autorii acestei analize, în contextul în care legăturile comerciale dintre Coreea de Sud şi China au devenit tot mai însemnate – China este principala piaţă pentru exporturile şi importurile Seul-ului, unul dintre obiectivele strategice ale Beijingului a devenit atragerea Coreei aproape de sfera sa de influenţă şi slăbirea alianţei acesteia cu Statele Unite.

După testul nuclear de anul trecut al Phenianului, Seul-ul a încercat să obţină cooperarea Chinei în restrângerea programelor militare ale Nordului. Însă, după cum a relatat presa locală, preşedintele Xi Jinping nici măcar nu a dorit să accepte telefonul liderului sud-coreean. China nu a putut accepta apelurile Seul-ului de a impune sancţiuni dure Phenianului.

Drept urmare, Coreea de Sud a întărit relaţiile cu Washingtonul şi a acceptat desfăşurarea sistemului anti-rachetă american pe propriul teritoriu.

În concluzie, lipsa de opţiuni reale ale Chinei în raport cu regimul nord-coreean pare a limita în mod semnificativ posibilităţile Beijingului de a atrage şi de a întări alianţele cu statele importante din Asia de est în detrimentul Washingtonului, fapt ce împiedică ascensiunea acesteia în regiune.