Copilul teribil al UE

0
0

Maghiarii s-au trezit, în cele din urmă. Spectacolul a zeci de mii de oameni defilând luni, 2 ianuarie, pe străzile Budapestei pentru a protesta faţă de intrarea în vigoare a unei Constituţii pe care o consideră antidemocratică trebuie să fie un semnal de alarmă pentru premierul ungar Viktor Orban.

Niciodată, până luni, opoziţia nu a reuşit să se adune astfel pentru a se face auzită.  O altă iniţiativă notabilă: treisprezece foşti disidenţi maghiari - unii dintre ei i-au fost chiar alături lui Orban, în lupta împotriva regimului comunist - au semnat un apel în care spun că „societatea maghiară  nu este numai victima crizei economice, ci şi a propriului guvern". „Guvernul a confiscat instrumentele democraţiei şi-i privează pe cei care le-ar putea folosi să remedieze problemele", au spus  Gyorgy Konrad, Gabor Demszky Laszlo Rajk şi alţii.

Uniunea Europeană se găseşte într-o situaţie delicată în faţa acestui copil teribil care nu-i este membru decât de şapte ani. UE nu poate rămâne indiferentă la practicile de guvernare ale lui Viktor Orban: încălcări ale pluralismului mass-media, ameninţările la adresa independenţei sistemului judiciar. UE a protestat  deja viguros în 2010. La sfârşitul lunii decembrie, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, i-a trimis o scrisoare premierului Orban pentru a-l avertiza faţă de riscurile politicii sale. Acest avertisment nu pare să fi avut niciun efect, la fel ca şi scrisoarea pe aceeaşi temă a secretarului de stat american Hillary Clinton. UE are în continuare capacitatea de a invoca articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, care privează de dreptul de veto statele membre care încălcă regulile democraţiei.

Bruxelles-ul nu ar trebui să facă niciun compromis cu privire la politica economică a guvernului maghiar. În virtutea unui curios crez naţionalist, Orban pare să fi decis că ţara sa, încă serios afectată de criză, ar putea să se bazeze doar pe forţele proprii, refuzând să se conformeze condiţiilor impuse de UE şi FMI. Ambele instituţii au suspendat, prin urmare, discuţiile cu Budapesta. Acestea au dreptate. Europa nu ar trebui să subvenţioneze o ţară care nu ţine cont de regulile sale. 

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri