Congresul SUA a aprobat alocarea a 700 miliarde $ sistemului bancar
0Camera Reprezentanţilor din Congresul american a aprobat vineri planul în valoare de 700 miliarde de dolari pentru salvarea industriei financiare americane, respins luni, în primă lectură dar adoptat de Senat miercuri, relatează AFP, citată de Mediafax.
Planul a fost aprobat cu 263 de voturi pentru şi 171 împotrivă, pentru adoptarea lui, fiind necesară o majoritate de 218 voturi.
Senatul a adoptat miercuri, cu 74 de voturi pentru şi 25 împotrivă, textul al cărui conţinut a fost revizuit în mică măsură, dar modificat substanţial prin diverse adăugiri, astfel încât să mulţumească parlamentarii recalcitranţi.
Odată cu aprobarea în Camera Reprezentanţilor, legea, care oferă mijloace istorice Trezoreriei americane pentru a interveni asupra sectorului financiar, este aprobată de Congres, care o va trimite biroului preşedintelui american George W. Bush, pentru a fi semnată.
Bush avertizează că efectele planului nu se vor face simţite imediat
Preşedintele american George W. Bush a salutat adoptarea de către Camera Reprezentanţilor a planului de salvare a sistemului financiar american, dar a avertizat că efectele planului nu se vor face simţite imediat, relatează AFP. citată de NewsIn.
El a calificat adoptarea drept "vitală în a ajuta economia americană să supravieţuiască furtunii financiare".
"Când Congresul îmi va preda versiunea finală a textului, o voi promulga în calitate de lege", a precizat Bush.
Procedura de vot a fost prelungită cu câteva minute peste cele 15 prevăzute în mod normal în cazul votului în Cameră.