Cine va fi noul lider al ONU și de ce contează mai mult ca niciodată. Cine și-a anunțat candidatura

Secretarul general al Organizația Națiunilor Unite reprezintă, în prezent, ultima voce individuală cu mandat universal care poate cere ca puterea să se supună legii. În acest context, în condițiile în care António Guterres își va încheia mandatul la finalul anului 2026, procesul de succesiune aflat în desfășurare capătă o importanță crucială,notează telus.fr.

António Guterres își închie mandatul în fruntea ONU la sfârșitul acesteui an/FOTO:EPA/EFE

ONU a fost construită pe un principiu fundamental: statele membre trebuie să justifice juridic recurgerea la forță. Acest principiu este astăzi supus unor presiuni majore. La 28 februarie 2026, Statele Unite ale Americii și Israel au lansat lovituri asupra a peste douăzeci de obiective din Iran, după eșecul negocierilor nucleare mediate de Oman. Iranul a răspuns prin atacuri cu rachete și drone asupra Israelului și asupra unor instalații americane din Golf, afectând suveranitatea mai multor state.

În aceeași zi, António Guterres s-a adresat Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgență. El a invocat interdicția utilizării forței și a subliniat că „dreptul internațional și dreptul internațional umanitar trebuie respectate în orice circumstanțe”. A condamnat atât atacurile americano-israeliene, cât și represaliile iraniene.

În acest context tensionat, Uniunea Europeană ar trebui să acorde o atenție mult mai mare unui proces pe care îl tratează în mare parte cu indiferență: desemnarea viitorului secretar general al ONU, care își va prelua funcția la 1 ianuarie 2027.

Dreptul internațional, pus la încercare

Sub conducerea lui Donald Trump, Statele Unite au trecut de la tratarea angajamentelor multilaterale ca simple orientări la promovarea a ceea ce propria doctrină numește „război de alegere”. Atunci când principalul arhitect al ordinii internaționale de după 1945 ignoră regulile, efectul de contagiune este rapid. Într-un asemenea context, rolul secretarului general devine esențial pentru a insista ca utilizarea forței să aibă o bază legală.

Deși dreptul internațional continuă să faciliteze coexistența și cooperarea între state, el își pierde influența asupra celor care ar trebui să-l respecte. Membrii permanenți ai Consiliului de Securitate — China, Statele Unite ale Americii, Franța, Regatul Unit și Rusia — utilizează dreptul de veto pentru a evita responsabilitatea, în timp ce Washingtonul s-a retras din mai multe acorduri internaționale majore.

Declarația lui António Guterres potrivit căreia „chiar și războiul are reguli”, făcută în contextul conflictului din Gaza, reflectă această funcție esențială a Cartei ONU. Însă această constrângere este pusă sub semnul întrebării de lideri care afirmă că nu au nevoie de dreptul internațional.

Carta versus „cartă”

Situația din Fâșia Gaza ilustrează consecințele renunțării la aceste principii. Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate, adoptată la 17 noiembrie 2025, a creat un „Consiliu al Păcii”, autorizat formal de ONU, dar conceput să funcționeze în afara mecanismelor sale de control. Acesta operează pe baza unei carte proprii, care nu face referire la dreptul internațional umanitar sau la autodeterminarea palestiniană și îl desemnează pe Donald Trump drept președinte inaugural, cu drept de veto.

State precum Franța, Germania și Regatul Unit au refuzat să participe, invocând riscul legitimării unei structuri lipsite de control. Totuși, această reacție a fost mai degrabă defensivă decât constructivă, nefiind însoțită de propuneri alternative clare.

Acest exemplu arată cum autoritatea ONU poate fi utilizată pentru a concentra puterea, golind în același timp de conținut principiile Cartei. Într-un asemenea context, rolul secretarului general devine și mai important.

O succesiune decisivă

Mandatul lui António Guterres, început în 2017 și reînnoit ulterior, se va încheia la finalul lui 2026. Procesul de selecție, lansat în noiembrie 2025, este decisiv. Cu toate acestea, criteriile oficiale invocă doar „calități de lider” și „experiență internațională vastă”, fără a menționa explicit independența față de marile puteri sau angajamentul față de dreptul internațional.

Până în prezent, patru candidați și-au anunțat candidatura: Michelle Bachelet, Rafael Grossi, Rebeca Grynspan și Macky Sall. Niciun favorit clar nu s-a conturat. Selecția în Consiliul de Securitate este așteptată până la sfârșitul lunii iulie, iar numirea oficială la finalul anului.

Europa, o voce absentă

Uniunea Europeană se prezintă drept un garant al Cartei ONU, însă nu tratează alegerea viitorului secretar general ca pe o prioritate. Reacția sa la atacurile asupra Iranului reflectă aceeași ambiguitate: a condamnat represaliile iraniene ca fiind „inexcusabile”, fără a califica loviturile americano-israeliene drept încălcări ale dreptului internațional, deși acestea au fost astfel evaluate de secretarul general, de experți juridici și de state precum Spania și Africa de Sud.

Condamnarea selectivă nu poate constitui o poziție sustenabilă. Ea slăbește credibilitatea Europei inclusiv în procesul de desemnare a viitorului lider al ONU.

Mulți justifică această rezervă prin realism politic, argumentând că Consiliul de Securitate al ONU este cel care decide. Însă această perspectivă confundă competența formală cu responsabilitatea politică. Un secretar general ales pentru a nu deranja marile puteri nu va insista asupra respectării dreptului.

Un dialog între liderii europeni privind criteriile esențiale — în special independența și angajamentul față de dreptul internațional — nu ar perturba procesul formal, ci ar clarifica așteptările și ar sublinia importanța acestei alegeri.

Secretarul general rămâne ultima voce individuală cu mandat universal capabilă să ceară ca puterea să se supună legii. Dacă această voce va dispărea, nu dreptul va fi cel care a eșuat, ci statele care au ales să îl ignore.