Cel puţin cinci morţi şi mai mulţi răniţi în urma unor explozii în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 5 persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mulţi răniţi au fost înregistraţi în urma unor explozii survenite în oraşul petrolier Kirkuk din nordul Irakului, informează Reuters.

Forţele de securitate irakiene precizează că cel puţin şase dispozitive artizanale au fost detonate, iar alte două au fost identificate şi dezamorsate de către autorităţi, mai relatează jurnaliştii Reuters. 

Bilanţul comunicat de surse militare menţionează numai 3 victime şi 16 răniţi, în timp ce surse medicale indică un număr mai mare de victime.

Exploziile s-au produs pe două străzi alăturate din centrul oraşului Kirkuk, şi ar fi ţintit două mall-uri, un magazin de îngheţată şi o măcelările.

Atacurile nu au fost revendicate pentru moment, însă potrivit presei locale citate de Reuters, prezenţa Statului Islamic se face încă resimţită în zonă, în ciuda declaraţiilor făcute de autorităţile de la Baghdad care asigură că au eliminat o mare parte din membrii grupării care activau în regiune.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite