Video Cel puțin 16 elevi de liceu au murit într-un accident de autocar. Se întorceau de la petrecerea de absolvire
0Un accident de autocar, produs duminică, 14 decembrie, în nord-vestul Columbiei, s-a soldat cu cel puţin 17 victime, între care 16 liceeni. Adolescenții se întorceau dintr-o excursie organizată pentru a sărbători obţinerea diplomei de absolvire, informează luni AFP.
Elevii, din municipalitatea Bello, învecinată cu metropola Medellín, se întorceau, în cursul dimineații, de la o plajă de pe coasta caraibiană a ţării, potrivit Agerpres, care citează agenția internațională de presă.
Autocarul în care se aflau a căzut circa 40 de metri într-o râpă dintr-un motiv încă nedeterminat, a declarat presei guvernatorul departamentului Antioquia, Andres Julian Rendon.
„Dormeam şi, dintr-odată, am auzit ţipete şi de acolo nu-mi mai amintesc nimic", a mărturisit un supravieţuitor, potrivit unei înregistrări video postate de guvernator pe Instagram.
Şoferul autocarului şi 16 liceeni cu vârste între 16 şi 18 ani au murit, a declarat un responsabil al municipalităţii Bello.
22 de răniţi, dintre care trei în stare gravă, au fost transportaţi la spital, potrivit lui Rendon.
Presa locală a difuzat imagini cu autocarul distrus în râpă şi salvatori acordând îngrijiri unor persoane transportate pe tărgi.
Gustavo Petro, preşedintele Columbiei, a transmis condoleanţe familiilor victimelor.
Potrivit declarațiilor făcute pentru AFP de o sursă din cadrul poliţiei, gherila ELN opera în zona accidentului, ceea ce a obligat pompierii şi protecţia civilă să ia măsuri de securitate speciale pentru a desfăşura operaţiunile de salvare.

În 2024, Columbia a înregistrat în medie 22 de decese pe zi pe şosele, potrivit autorităţilor.
În octombrie 2022, cel puțin 20 de persoane au murit și alte 15 au fost rănite într-un accident de autocar, în sud-vestul Columbiei.























































