Cel puţin 12 morţi şi peste 400 de răniţi din cauza a două furtuni în China, una dintre ele având loc la Wuhan VIDEO
0Cel puţin 12 persoane au murit şi altele 400 au fost rănite după producerea a două furtuni în centrul şi estul Chinei, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit „Le Monde”.
Prima furtună a lovit vineri seară oraşul Wuhan, situat în centrul ţării, cu rafale de vânt de peste 260 de kilometri pe oră.
Opt persoane au murit şi altele peste 280 au fost rănite la Wuhan, oraşul din care a izbucnit pandemia de COVID-19.
Două macarale s-au prăbuşit, una dintre ele pe un şantier, provocând importante pagube materiale. Circa 30 de case au fost distruse.
De asemenea, circa 26.000 de gospodării au rămas fără electricitate la Wuhan.
Cea de-a doua furtună a lovit oraşul Suzhou, în apropiere de metropola Shanghai, cu rafale de vânt de peste 200 de kilometri pe oră.
Autorităţile din Suzhou au anunţat un bilanţ al victimelor de patru morţi, un dispărut şi 130 de răniţi.