Ce facem cu Justiţia?

Justiţia tunisiană nu are nici mijloace materiale şi nici umane ca să construiască ceva solid şi viabil.

Cu doar câteva zile înainte ca procesul lui Ben Ali să înceapă, mai mulţi specialişti în drept s-au reunit la Tunis pentru a analiza starea justiţiei din această ţară. Nu este o surpriză pentru nimeni: se află în aceeaşi situaţie deplorabilă în care se găseşte în toate ţările pornite pe drumul tranziţiei către o societate normală. Deocamdată, justiţia tunisiană suferă de un deficit major de credibilitate în rândul populaţiei şi de o lipsă cronică de mijloace. Şi să nu uităm, totodată, că judecătorul tunisian este unul dintre cei mai prost plătiţi din lume.

Dar să fim conştienţi că nu avem cum, deocamdată, să punem în loc o justiţie capabilă să analizeze repede şi corect 50 de ani de încălcări continue ale legii şi care să reconcilieze peste noapte un popor cu istoria sa. O altă constatare este aprobată în unanimitate: în Tunisia, puterea judecătorească nu este una singură. Ea a fost întotdeauna sclava puterii executive. Independenţa justiţiei şi separarea puterilor, elemente fundamentale ale sistemelor democratice, înscrise în principiile ONU, reprezintă încă o himeră în Tunisia. Judecătorii despre care se presupune că ar trebui să-i reprezinte pe protectorii legii au devenit, de fapt, braţul puterii. Un adevărat coşmar.

Teoretic, statul de drept, supremaţia legii şi independenţa justiţiei au fost mereu invocate de regimurile care au deţinut puterea în ultimii 50 de ani. Constituţia din 1959 dădea puteri depline Executivului prin persoana preşedintelui Republicii. Dar un amendament al Constituţiei, propus şi adoptat în 1967, a făcut din justiţie o instituţie a Puterii, şi nu o putere în sine. Tunisia a intrat în era „autorităţii prezidenţiale". Şi s-a ales cu o justiţie muribundă, chiar dacă, teoretic, sub Ben Ali au fost adoptate cele mai moderne legi. Acum, justiţia tunisiană pare un şantier vast în aşteptare, pentru că nu are nici mijloace materiale, nici umane ca să construiască ceva solid şi viabil.

Este evident că nu există o soluţie-miracol. Dar tunisienii s-au pus de acord asupra unor chestiuni esenţiale: este nevoie de o justiţie independentă, care să garanteze respectarea drepturilor omului. Pentru aceasta, este de dorit o revizuire a statutului justiţiei în Constituţie, ca şi abrogarea legii din 1967, care face din executiv o jucărie în mâinile puterii.