Bashar al-Assad a trimis o delegaţie siriană pentru a-i transmite un mesaj lui Papa Francisc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, i-a transmis un mesaj Papei Francisc, prin intermediul unei delegaţii siriene, relatează AFP.

„În cursul dimineţii, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, monseniorul Pietro Parolin, şi secretarul pentru relaţia cu alte state, monseniorul Dominique Mamberti, s-au întâlnit cu o delegaţie a Guvernului sirian“, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

Semnatarul mesajului este chiar preşedintele Siriei. „Delegaţia a adus un mesaj din partea preşedintelui al-Assad“, mai precizează sursa citată.

Întrebat despre conţinutul mesajului, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a refuzat să răspundă.

În mesajul "Urbi et Orbi" de Crăciun, Papa Francisc a cerut tuturor părţilor beligerante să permită trimiterea de ajutoare umanitare în Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.

În celebra binecuvântare „Urbi et Orbi”, Papa Francisc s-a rugat ca Dumnezeu să aducă pacea în toate locurile afectate de război, începând prin a evoca tensiunile din Siria, acolo unde războiul „a distrus atâtea vieţi” şi a provocat „ură şi răzbunare”.

În 1 septembrie, Papa Francisc a decretat duminică o zi de post şi de rugăciune în lume, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria şi în întreg Orientul Mijlociu, în timpul rugăciunii Angelus de duminică, relatează AFP.

Citeşte şi:

VIDEO Mesajul de Crăciun al Papei Francisc: „Invit necredincioşii să vină alături de noi în căutarea păcii. Sper la o lume mai bună“

Papa Francisc a transmis marţi primul său mesaj de Crăciun, în calitate de lider al Bisericii Catolice, credincioşilor din lumea largă, amintind în rugăciunea sa despre situaţia oamenilor care trăiesc în zone de conflict precum Siria sau Africa, anunţă AFP.

14 motive pentru care Papa Francisc a fost omul anului

În luna martie Papa Francisc a fost ales noul Pontif de la Vatican. Un fost episcop din Argentina, Francisc şi-a ales numele unui sfânt care a ajutat săracii. 

Papa Francisc a oficiat, pentru prima dată, Slujba de Crăciun de la Vatican: „Iisus este lumina care luminează întunericul”

Pentru prima dată, Papa Francisc, în calitate de lider al Bisericii Catolice, a oficiat slujba de Crăciun de la Vatican, în faţa miilor de credincioşi veniţi să asiste la ceremonia religioasă. Acesta a îndemnat oamenii să evite mândria şi egoismul şi să-şi deschidă inima către Dumnezeu.

La Vatican a fost aprinsă „lumânarea păcii“

Debutul ceremoniilor de Crăciun a fost marcat şi la Vatican, acolo unde arhiepiscopul Bazilicii Sf. Petru a aprins „lumânarea păcii” în locul Papei Francisc, anunţă Agerpres.

 

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite