Video „Coiful cu eroi”, scos la licitație de Artmark: prețul de pornire pentru obiectul unicat din aur de 23 K

0
Publicat:

Unul dintre cele mai spectaculoase artefacte istorice apărute în ultimii ani pe piața de artă din Europa de Est, „Coiful cu eroi”, din aur de 23 K, este prezentat în actuala Licitație de Istorie a Artmark.

Numit și  „coiful unguresc, coiful cu eroi” este o piesă unicat care provine din zona bazinului Mării Negre.

„Este o piesă ceremonială excepțională, considerată unicat. Coiful impresionează nu doar prin raritatea extremă a unui asemenea obiect, ci și prin biografia sa culturală complexă, întinsă posibil pe mai bine de două milenii, și are un preț de pornire de 25.000 de euro”, se arată pe pagina de Facebook a Artmark.

Numit și  „coiful unguresc, „coiful cu eroi” este o piesă unicat care provine din zona bazinului Mării Negre

„Este o piesă ceremonială excepțională, considerată unicat. Coiful impresionează nu doar prin raritatea extremă a unui asemenea obiect, ci și prin biografia sa culturală complexă, întinsă posibil pe mai bine de două milenii, și are un preț de pornire de 25.000 de euro”, se arată pe pagina de Facebook Artmark.

Artefactul a fost descoperit în anii ’70, în Iran, și a aparținut inițial unei familii regale din Asia Centrală. Ulterior, a fost achiziționat de dr. István Zelnik, unul dintre cei mai importanți colecționari europeni de antichități est‑europene și asiatice, reprezentant al unei familii cu tradiție în domeniu.

„Decorul poate aminti de lupta lui Hercule cu leul din Nemeea”

Coiful este compus din trei elemente structurale principale, din aur.

Calota are o formă conică și este alcătuită din șase segmente dispuse radial și simetric în jurul unui punct central, care este marcat în partea superioară de un mic umbo. Întreaga suprafață a celor șase panouri este bogat ornamentată.

„Analiza iconografică indică o origine circumpontică a piesei. Decorul antropomorf al calotei este asemănător reprezentărilor din mediul scitic (sudul Ucrainei și Crimeea) și anume, pe fiecare segment este reprezentat câte un personaj masculin, cu sau fără barbă, în poziție afrontată, probabil reprezentând o divinitate sau un războinic. Decorul de pe obrăzare, realizat cu scene de gen (erou în luptă corp la corp cu un animal sălbatic – probabil urs/lup sau leu – în poziție rampant, care poate aminti de lupta lui Hercule cu leul din Nemeea), ar părea să indice o origine vest-pontică; cu toate acestea, o origine orientală nu poate fi exclusă (aceeași compoziție, dar cu felină ca antagonist al eroului, o regăsim în Siria, Irak și Asia Mică)”,  se arată pe site-ul Artmark.

Piesele apărătoarei dorsale au o origine similară, fiind decorate cu chipuri umane masculine, de asemenea cu pilozitate facială.  

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite