Atac asupra Aeroportului de la Kabul: toţi autorii asaltului au fost ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt patru morţi în urma atentatutui din Kabul FOTO Arhiva Adevărul
Sunt patru morţi în urma atentatutui din Kabul FOTO Arhiva Adevărul

Un atac al insurgenţilor talibani asupra Aeroportului de la Kabul s-a încheiat joi dimineaţa, cei patru autori fiind ucişi, au declarat mai mulţi oficiali afgani, relatează AFP.

„Atacul s-a terminat, zona a fost eliberată de insurgenţi, iar toţi cei care au luat (aeroportul) cu asalt şi care s-au baricadat într-o clădire aflată în cosntrucţie au fost ucişi“, a declarat pentru AFP Gul Agha Hashimi, directorul Poliţiei criminale de la Kabul.

Adjunctul ministrului de Interne, însărcinat cu securitatea, generalul Ayub Salangi, a precizat într-un mesaj postat pe contul de Twitter, că cei patru atacatori au fost ucişi.

Potrivit altui oficial afgan, atacul viza aeroportul militar de la Kabul, unde sunt staţionate elicoptere aparţinând forţelor aeriene afgane.

Talibanii au revendicat atacul joi dimineaţa, prin intermediul lui Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt.

Zona ultrasecurizată a Aeroportului de la Kabul a mai fost ţinta unor atacuri din partea insurgenţilor.

La 3 iulie, trei rachete au fost trase în direcţia instalaţiilor aeroportului, fără să provoace victime. Însă mai multe elicoptere, inclusiv cel al preşedintelui afgan Hamid Karzaï, au fost avariate.

Citeşte şi:

VIDEO Atentat sinucigaş în Kabul din cauza filmului american anti-islamist, soldat cu cel puţin 12 morţi

Un atentat sinucigaş de pe o autostradă care ducea spre aeroportul internaţional din capitala afgană Kabul a provocat moartea a cel puţin 12 persoane, dintre care nouă străini, informează AP.

Cel puţin zece morţi, printre care nouă străini, într-un atentat sinucigaş comis la Kabul

Cel puţin zece oameni, printre care nouă străini, au murit într-un atentat sinucigaş comis la Kabul, pe o şosea care duce spre aeroportul internaţional.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite