Armata Roşie plănuia să-l răpească pe fostul cancelar german Helmut Schmidt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facţiunea Armata Roşie (RAF) plănuia să îl răpească în 1977 pe cancelarul social-democrat german din acea perioadă, Helmut Schmidt (foto), a dezvăluit un fost terorist din cadrul acestei

Facţiunea Armata Roşie (RAF) plănuia să îl răpească în 1977 pe cancelarul social-democrat german din acea perioadă, Helmut Schmidt (foto), a dezvăluit un fost terorist din cadrul acestei grupări de extremă stânga într-un documentar care va fi difuzat duminică şi luni în Germania.

Liderii mişcării, Andreas Baader şi Gudrun Ensslin, voiau să îl ia ostatic şi să îl ucidă pe Helmut Schmidt, cancelar german în perioada 1974-1982, a declarat Peter-Jurgen Boock în cadrul documentarului.

"Am filat cu atenţie reşedinţa lui Schmidt din Hamburg, dintr-un imobil situat în diagonală de casa sa", a adăugat fostul membru al grupării de extremă stânga. Planurile, programate pentru toamna anului 1977, nu au mai fost puse în practică, deoarece liderii grupării le-au considerat "mult prea riscante".

Potrivit lui Boock, ministrul german de externe din acea perioadă, Hans-Dietrich Genscher, figura, de asemenea, printre primii pe lista întocmită de RAF, grupare aflată la originea unui val de teroare care a cuprins Germania de Vest în anii '70. Cotidianul "Bild Zeitung" a dezvăluit, în august, că RAF intenţiona să îl răpească şi pe Willy Brandt în 1977, de asemenea fost cancelar german.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite