Armata israeliană anunță că exercită o „presiune puternică” în interiorul orașului Gaza
0Trupele israeliene se află în prezent „în adâncul” oraşului Gaza şi exercită acolo o „presiune puternică” asupra Hamas, a anunţat marţi seara purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

Potrivit lui Hagari, peste 14.000 de ţinte în acest teritoriu de coastă dens populat au fost vizate de armata israeliană de la începutul războiului, la 7 octombrie. S-au înregistrat succese, „însă războiul va fi în continuare unul lung”, a precizat el.
Înainte de declarațiile lui Hagari, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a spus, într-un discurs televizat, că „Hamas realizează că noi ajungem în locuri unde ei credeau că nu vom ajunge niciodată”.
Hamas a lansat din nou, marţi seara, rachete spre zona centrală a Israelului, sirenele răsunând de mai multe ori în zona metropolitană a Tel Avivului.
Aripa paramilitară a Hamas a revendicat aceste noi atacuri pe Telegram.
Nicio persoană nu a fost rănită, potrivit primelor informaţii disponibile.
Potrivit datelor israeliene, peste 9.000 de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza asupra oraşelor şi satelor israeliene de la începutul războiului. Hamas a revendicat cea mai mare parte dintre aceste atacuri, relatează DPA, potrivit Agerpres.