Animalele de companie ale oamenilor politici – cei mai buni PR

Prietenii necuvântători ai şefilor de stat sau premierilor se regăsesc adesea pe prima pagină a ziarelor şi sunt folosiţi pentru a le îndulci imaginea O pisică pe canapeaua din biroul

Prietenii necuvântători ai şefilor de stat sau premierilor se regăsesc adesea pe prima pagină a ziarelor şi sunt folosiţi pentru a le îndulci imaginea

O pisică pe canapeaua din biroul unui important om politic sau căţelul care îşi însoţeşte stăpânul, întâmplător preşedinte de ţară, la conferinţa de presă… Sunt imagini asociate în mintea oamenilor cu bunătatea, jovialitatea, chiar tandreţea.

Analiştii politici apreciază că eficienţa unei campanii electorale înseamnă mobilizarea la maximum a unor astfel de simboluri care permit identificarea candidatului purtător de valori recunoscute: responsabilitate, generozitate, dreptate, omenie… Simboluri care să-i pună în evidenţă latura umană. Iar alăturarea imaginii liderilor de aceea a animalor de companie reprezintă o reţetă de succes sigur.

Recent, presa americană dezvăluia că, în 1928, cu ocazia unei campanii electorale din SUA, ziarele titrau: "Este uman Hoover?" Se refereau la unul dintre candidaţii la preşedinţie de la acea vreme, Herbert Hoover. În pragul Marii Crize, din anii 1929-1933, era nevoie de o figură care să creeze empatie cu masele. Hoover a înţeles mesajul şi şi-a scos câinele în faţa publicului.

Au început să apară fotografii ale acestuia în ziare, împreună cu King Tut, un câine lup german, menite să arate că nu era un politician distant, ci un "tip obişnuit". Hoover a devenit cel de-al treizeci şi unulea preşedinte al SUA (între anii 1929-1933).

Importanţa unui animal în timpuri de război

Animalele de companie sunt cei mai buni PR (responsabil de relaţiile cu publicul - n.r.) pentru liderii politici. "Nu o dată în istorie animalele de casă au contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor preşedinţilor cu publicul", este de părere Katie Margas Schank, responsabil al White House Historical Association şi White House Curator's Office. Importanţa sprijinului reprezentat de animale în timpuri de război a fost demonstrată recent de preşedintele George W. Bush.

Experimentând drastica scădere a popularităţii sale din cauza războiului din Irak, Bush a remarcat la un moment dat că nu ar decide retragerea din această ţară nici dacă Barney, câinele terrier scoţian, şi soţia, Laura, ar rămâne singurii săi susţinători. Remarca a impresionat realmente publicul.

Căţelul "spaţial", pe post de dar de pace

"Dacă vrei să ai prieteni la Washington, ia-ţi un câine", a spus cândva Harry Truman. Schank dezvăluie faptul că, la Casa Albă, s-au primit mereu tone de scrisori - favorabile sau nefavorabile - despre "animalele prezidenţiale". Potrivit fondatoarei Presidential Pet Museum din Annapolis, Maryland, Claire McLean, animalele au jucat dintotdeauna roluri în politică.

În timpul Primului Război Mondial, Woodrow Wilson avea oi care "coseau" iarba pentru a sprijini eforturile de război, economisind banii pentru angajarea unui grădinar. Liderul sovietic, Nikita Hruşciov, i-a oferit fiicei celei mici a preşedintelui american J.F. Kennedy, Carolina, un căţel "spaţial" pe nume Pushika, sau "Fluffy" - puiul Strelkăi, căţeluşa cooptată într-o misiune spaţială în august 1960, zburând la bordul navetei Sputnik 5.

A fost un dar de pace, oferit după criza rachetelor. Familia Kennedy l-a acceptat cu bucurie, dar numai după ce câinele a fost cercetat de "paraziţi".

Viaţă de câine (şi de pisică) la Casa Albă

Preşedinţii SUA au avut întotdeauna animale de companie la Casa Albă. Astfel, sediul administraţiei prezidenţiale americane a găzduit câini, pisici, hamsteri, iepuri, cai… şi chiar elefanţi şi aligatori. Fondatoarea Muzeului dedicat "animalelor prezidenţiale" din Annapolis, Claire McLean, ştie cel mai bine povestea celor 400 de animale care au trăit la Casa Albă.

De la primul preşedinte american, George Washington, la actualul preşedinte George W. Bush, toţi locatarii Casei Albe au ţinut animale de casă. Fondatoarea muzeului susţine că pasiunea lor i-a ajutat să rămână în istorie poate mai mult decât politica: "Întreabă un copil dacă vrea să afle despre preşedinţi şi vei descoperi că nu este foarte interesat de subiect.

Dar întreabă-l dacă vrea să afle despre animalele prezidenţiale şi ai să vezi că este foarte interesat". Actualul preşedinte, George W. Bush, e stăpânul a doi câini, un terrier pe nume Barney şi un spaniel numit Spot. Mai are o pisică, India, alintată "Willie", şi o vacă, Ophelia, pe care a numit-o astfel după una din membrele staffului său, de pe vremea când era guvernator al statului Texas.

Dacă, în precedentele administraţii, "comunicarea" publicului cu animalele de la Casa Albă se făcea numai prin intermediul poştei, mai nou, internetul este de mare ajutor. Spanielul Millie, care a aparţinut lui George Bush tatăl, "a dictat" chiar o carte primei doamne, Laura Bush, care a ajutat la colectarea a 900.000 de dolari pentru caritate.

Terrierul Barney, dăruit familiei Bush de guvernatoarea statului New Jersey, Christine Todd Whitman, are deja un site, Barney Com. şi "profită" din plin de avantajul comunicării on-line!

Motanul Socks a vizitat şcoli, spitale şi cămine

Familia Bill şi Hillary Clinton, care a fost instalată la Casa Albă timp de două mandate, între 1993 şi 2001, a avut ceva "probleme" cu animalele de casă. Celebrul motan alb-negru Socks şi labradorul retriever de culoarea ciocolatei Buddy nu puteau convieţui aproape unul de altul.

Socks i-a fost dăruit lui Clinton de către secretara Betty Currie, în 1991. Motanul a devenit foarte cunoscut. Apărea frecvent la Ştiri, iar copiii care vizitau site-ul Casei Albe erau însoţiţi de un personaj de desene animate care-l întruchipa pe Socks. A fost dus adesea în şcoli, spitale, cămine în vizite destinate creşterii popularităţii preşedintelui. Socks a fost a patra pisică locatară la Casa Albă, de la mandatul preşedintelui Franklin Roosevelt, 1933-1945.

Când familia Clinton a plecat de la sediul preşedinţiei americane, nu a luat motanul cu ea. Acesta a rămas în grija secretarei Betty Currie şi a soţului ei. Buddy a fost adoptat de Bill în 1997, din Caroline County (Maryland).

Clinton era convins că un prieten canin îi va asigura prietenia americanilor, având chiar obiceiul de a-l cita pe preşedintele Harry Truman, care a înţeles şi el ajutorul pe care îl pot aduce câinii, ca simbol al laturii umane a liderilor.

Clinton a suferit mult când Buddy a avut soarta unui alt câine al său - un cocker spaniel numit Zeke - care a fost ucis de o maşină. Buddy a fost omorât la 2 ianuarie 2002, în apropiere de reşedinţa familiei. Bill şi-a luat mai târziu un labrador pe nume Seamus.

Hipopotami pigmei şi aligatori

De când a fost pentru prima oară ocupată, la 1800, colecţia de pets (animale de casă) a Casei Albe a fost foarte bogată. Adunate la un loc, aceste animale ar putea alcătui o adevărată grădină zoologică! De-a lungul timpului, Casa Albă a găzduit tot ce merge, se târăşte sau zboară: papagali, coioţi, hamsteri, peşti tropicali, porci de Guineea, cocoşi, vulturi pleşuvi, aligatori, hipopotami pigmei, şopârle, măgari şi, desigur, pisici şi câini - mulţi câini. Teddy Roosevelt (1901-1909) a avut un leu tânăr şi câţiva pui de urs. John Q. Adams (1825-1829) a crescut viermi de mătase.

Legenda spune că Andrew Johnson (1865-1869) s-ar fi împrietenit cu o familie de şoareci! Woodword Wilson (1913-1921) avea o turmă de oi ce păştea pe pajiştea de la Casa Albă. James Buchanan (1857-1861) a primit o turmă de elefanţi de la regele Siamului. John Q. Adams avea un aligator, care-i fusese dăruit de Marchizul de Lafayette. Abraham Lincoln (1861-1865) creştea iepuri, capre şi curcani. Familia John F. Kennedy (1961-1963) avea - printre altele - hamsteri şi un cal numit Zsa Zsa.

Prietenii canini, în campanie electorală

Toată lumea e deja cu ochii pe cei care vizează să ajungă la Casa Albă, după ce George W. Bush îşi va încheia al doilea mandat. Candidaţii - aşa cum le place americanilor - preferă câinii. Hillary Clinton şi John Edwards, candidaţi democraţi, au deja prieteni canini. Are câine şi posibilul candidat republican John McCain. Dacă alegerile ar depinde numai de animale, el ar avea cele mai mari şanse la fotoliul prezidenţial, posedând în afară de doi câini: o pisică, două broaşte ţestoase, papagali şi peşti.

Candidatul democrat Barack Obama nu face parte deocamdată din cercul proprietarilor de animale, iar stafful crede că acest lucru ar putea să-i dăuneze. Fostul primar, Rudy Giuliani, şi republicanul Tom Tancredo nu au animale şi nici nu au intenţii să-şi ia.

Unii analiştii s-au şi grăbit să aprecieze că, pentru ei, sunt slabe perspective să aspire la funcţia supremă. Aproape nimeni nu poate concepe un preşedinte american fără animale, deşi au existat cazuri (dar rare). O dovadă a afecţiunii locatarilor de la Casa Albă pentru câinii lor este statuia lui Franklin Delano Roosevelt, care a ţinut să fie sculptat împreună cu căţelul său.

Labradorul Connie, vedeta de la Kremlin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, deţine această înaltă funcţie de şapte ani. Cu toate că apare zilnic la televizor şi răspunde milioanelor de întrebări prin intermediul unor ingenioase conferinţe de presă online, analiştii apreciază că rămâne o persoană enigmatică. Obiectivul echipei de PR de la Kremlin este de a-l prezenta în cea mai bună lumină. Astfel, liderul rus este tot mai des văzut vorbind cu oamenii, inclusiv cu copiii, şi acasă, împreună cu familia şi animalele de companie.

Există mai multe animale de casă în familia lui Putin, dar - cu siguranţă - căţeaua labrador, de culoare neagră, pe nume Connie, este favorita ziarelor şi a posturilor de televiziune. Ea participă adesea la importante reuniuni internaţionale şi bilaterale.

Dar cel mai bine se simte în reşedinţa preşedintelui rus din afara Moscovei (Novo-Ogaryovo). Connie i-a fost dăruită lui Putin de către liderul Partidului Rusia Unită. Căţeluşa este foarte îndrăgită de întreaga familie. Când a adus pe lume opt căţei, soţia preşedintelui - Liudmila Putina - a spus jurnaliştilor că întreaga noapte, de dinainte de alegerile legislative din 2003, s-au ocupat cu toţii de Connie. Ziarul "Moscow Times" a relatat că preşedintele Putin a votat rapid şi s-a grăbit să se întoarcă acasă la "proaspăta mămică". Pentru a arăta cât este de legat de Connie, liderul de la Kremlin a mărturisit chiar - la un moment dat - că, în momentele în care nu se simte în largul său, obişnuieşte "să stea la sfat cu ea".

Prezenţă de culoare la întâlnirile cu Merkel

Dan Drezner, colaborator al publicaţiei "Foreign Policy", a scris un scurt eseu despre diplomaţia ruso-germană, în iunie 2007, citând mai multe surse din Europa: "Se pare că Angela Merkel - cancelarul Germaniei - se teme de câini. Vladimir Putin ştie acest lucru.

De aceea, ori de câte ori se întâlneşte cu Merkel, la Moscova, se asigură să fie în încăpere şi Connie. Şi alte publicaţii au făcut aluzii la acest lucru: "Preşedintele îşi iubeşte câinii şi se pare că îi foloseşte pentru intimidarea cancelarului german în timpul negocierilor dificile". Primul test a avut loc în ianuarie 2006. Putin s-a mai întâlnit cu Merkel de câteva ori, pe vremea când era lider al Opoziţiei. Lui îi plac câinii şi i-a oferit un căţel de jucărie.

Angelei nu-i plac câinii, fiindcă a fost muşcată de un astfel de patruped, în tinereţe. "Reuniune amicală la Soci între Vladimir Putin, Angela Merkel şi labradorul Connie, care a stânjenit-o", a scris presa rusă.

Labradorul "semnează" cărţi destinate copiilor

A existat şi o apariţie editorială, în 2004, o carte de 60 de pagini scrisă în limba engleză de Irina Borisova, sub titlul "Connie's stories" (Povestirile lui Connie). Volumul a fost "scris" de labradorul lui Putin şi este destinat copiilor care vor să înveţe limba engleză.

Revista "Ogoniok" a preluat ideea şi a publicat mai multe benzi desenate după această carte. Spre deosebire de patrupedul din cartea Borisovei, Connie din benzile desenate ale revistei "Ogoniok" este consilierul preşedintelui Vladimir Putin pe probleme de politică externă. Trebuie precizat că, în carte, numele liderului rus nu apare nicăieri.

Au fost puţine reacţii ale Kremlinului faţă de această carte. În schimb, despre adevărata Connie, Putin a vorbit de mai multe ori. El a mărturisit că labradorul are un caracter minunat şi că, adesea, se întreabă dacă e într-adevăr câine, sau sub chipul de animal se ascunde altcineva.

Locatarul mustăcios din Downing Street 10

Humphrey a fost un motan "angajat" ca vânător de şoareci în Downing Street 10, cunoscuta reşedinţă a premierilor britanici, din octombrie 1989 până în noiembrie 1997.

Sosită "la post" la vârsta de un an, pisica a "servit" sub mandatele lui Margaret Thatcher, John Major şi
Tony Blair, însă a fost scoasă la pensie la scurt timp de la sosirea celui din urmă.

Humphrey era o maidaneză descoperită de angajaţii de la Cabinet Office. A fost numit astfel în semn de omagiu pentru Sir Humphrey Appleby, înalt funcţionar machiavelic al serialului britanic "Yes, Minister".

După moartea precedentului vânător de şoareci, Wilberforce, în 1988, Cabinetul prim-ministrului de la numărul 10 avea nevoie de un înlocuitor, şi Humphrey a intrat în "funcţie". Pisică cu gusturi modeste, Humphrey n-a costat bugetul Cabinetului decât 100 lire sterline pe an.

Victima unor acuzaţii calomnioase

Frecvent fotografiat în faţa reşedinţei din Downing Street nr. 10, Humphrey avea ca sarcină oficială vânarea şoarecilor şi a şobolanilor din împrejurimile casei. Într-adevăr, calitatea mediocră a caselor din jur (unele datând din secolul al XVIII-lea) şi apropierea de Parcul St. James creează probleme cu vietăţile indezirabile. În timpul şederii motanului la reşedinţa premierului britanic a fost întocmit un dosar de aproape 120 de pagini, în care se vorbeşte de eficienţa lui Humphrey la "locul de muncă": "Dă dovadă de reale calităţi, nu deţine cazier judiciar, nu e implicat în scandaluri legate de sex sau droguri".

La pensionare, ajunsese să fie considerat "Deratizator-şef al Cabinetului". În noiembrie 1993, un memo intern anunţa că motanul avea probleme cu rinichii şi a fost pus la regim. Un an mai târziu, a fost acuzat că a ucis patru păsărele care îşi aveau cuibul în apropiere de ferestrele biroului lui John Major. Major l-a disculpat. Presa a scris că fusese victima unor acuzaţii calomnioase.

La originea unei crize politice

La circa o săptămână de la instalarea lui Tony Blair în Downing Street nr.10, după alegerile generale din 1997, presa a relatat o altercaţie între Humphrey şi Cherie Blair. Ea ar fi fost alergică la pisici sau ar fi considerat prezenţa lor "neigienică".

După cum a mărturisit însuşi Blair, Humphrey s-a aflat astfel la originea celei mai mari crize politice căreia a trebuit să-i facă faţă în primul an de mandat. Un purtător de cuvânt afirma atunci că motanul nu va părăsi Downing Street nr. 10 "orice s-ar întâmpla". O fotografie a lui Humphrey împreună cu Cherie a fost trasmisă presei, dar nu a reuşit să risipească temerile şi zvonurile privitoare la plecarea pisicii.

Humphrey, miza rivalităţii politice

În noiembrie 1997, funcţionarul însărcinat cu îngrijirea lui Humphrey a scris un memo pentru a întreba dacă pisica ar putea ieşi la pensie. Cu toate că erau invocate problemele acesteia cu rinichii, mulţi s-au gândit că Cherie s-ar fi aflat în spatele deciziei. Humphrey a fost dus într-o casă de la periferia Londrei, la 13 noiembrie 1997.

Conservatorii au remarcat imediat că Humphrey a trăit fericit la numărul 10, timp de opt ani, sub guvernele conservatoare, "fiind deposedat de acest drept după numai şase luni de prezenţă laburistă". Cabinetul premierului a reafirmat că pensionarea se făcuse la sfatul veterinarului. Povestea lui Humphrey a luat sfârşit în martie 2006, când motanul a murit.