Zelenski: Peste șase milioane de locuințe nu au electricitate în Ucraina

0

Peste șase milioane de locuințe nu aveau electricitate vineri în Ucraina, la două zile de la ultimul raid aerian masiv al Rusiei împotriva sa, relatează AFP.

FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

„Vineri seara, întreruperile de curent continuă în majoritatea regiunilor şi la Kiev. Peste şase milioane de gospodării în total”, faţă de aproape 12 milioane de miercuri, a declarat Volodimir Zelenski în alocuțiunea sa zilnică.

Kievul - cu aproximativ 600.000 de locuinţe fără electricitate vineri seara - şi regiunea sa, precum şi provinciile Odessa (sud), Liov, Viniţa (vest) şi Dnipropetrovsk (centru-est), sunt cele mai afectate de întreruperi, a precizat șeful statului ucrainean.

Strategia Moscovei de a bombarda instalaţiile energetice ucrainene, adopată de la mijlocul lunii octombrie pe fondul unor eşecuri militare pe teren, reprezintă o „crimă de război” și „crimă împotriva umanităţii”, a denunțat Zelenski.

Președintele ucrainean s-a deplasat vineri Vîşhorod, un oraş situat la circa 20 de kilometri nord de Kiev și unde șase persoane au fost ucise în urma unui atac aerian efectuat miercuri de Rusia.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri