Viitorul Coaliției Voinței, sub semnul întrebării. Plecarea lui Starmer și Macron riscă să lase Ucraina fără sprijin

Europa riscă să piardă doi dintre principalii arhitecți ai sprijinului pentru Ucraina. Keir Starmer s-a retras deja din prim-planul politicii, iar Emmanuel Macron nu va putea candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din Franța.

Merz, Zelenski, Starmer și Macron FOTO X / @bundeskanzler

Keir Starmer s-a retras de pe scena politică internațională în aplauzele colegilor săi și, într-o premieră pentru un prim-ministru britanic aflat în funcție, după ce a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Franței. Emmanuel Macron a fost cel care i-a adus un omagiu pentru „rolul istoric” jucat în cadrul reuniunii Coaliției Voinței din această lună, fiind, fără îndoială, conștient că și propriile sale zile în fruntea statului francez sunt numărate , notează The Telegraph.

Parteneriatul lor diplomatic a reunit peste 30 de state pentru a sprijini Ucraina și, în perspectivă, pentru a desfășura trupe care să garanteze respectarea unui eventual armistițiu. Totodată, cele două puteri nucleare ale Europei coordonează planurile de deminare a Strâmtorii Hormuz.

Însă, odată cu plecarea lui Starmer și cu imposibilitatea lui Macron de a candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, cresc temerile privind apariția unui vid de leadership care ar putea lăsa Europa fără o direcție clară.

Stabilitatea politică internă a celor care ar putea umple acest gol, precum cancelarul german Friedrich Merz, este și ea pusă sub semnul întrebării. În același timp, lideri mai favorabili Rusiei, precum Marine Le Pen, așteaptă momentul potrivit și ar putea remodela anul viitor sprijinul Europei pentru Ucraina.

Starmer a decis să se retragă din prim-planul politicii înainte de a fi înlăturat de parlamentarii laburiști, nemulțumiți de rezultatele sale pe plan intern. Succesorul său, Andy Burnham, este considerat un politician cu un control mai ferm asupra agendei interne, însă are o experiență limitată în politica externă.

Temerile legate de plecarea lui Macron

Îngrijorările privind o posibilă „moarte lentă” a Coaliției Voinței sunt însă concentrate în principal asupra plecării lui Macron de la Palatul Élysée.

Președintele Franței este obligat să părăsească funcția după alegerile prezidențiale de anul viitor, la încheierea celui de-al doilea mandat. În lipsa unui succesor evident, favorita caselor de pariuri este Marine Le Pen, lidera formațiunii de extremă dreapta Rassemblement National.

Le Pen a promis în trecut că va retrage Franța din structura militară integrată a NATO, va ridica sancțiunile împotriva Rusiei și va îndemna Ucraina să accepte un acord de pace în condițiile impuse de Moscova.

Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii radicale și unul dintre principalii săi rivali la scrutinul programat peste aproximativ nouă luni, merge chiar mai departe, promițând retragerea Franței din alianța militară occidentală.

O sursă a declarat pentru The Telegraph că oficialii britanici analizează deja ce ar însemna o eventuală victorie a unuia dintre acești candidați pentru relațiile franco-britanice, inclusiv pentru viitorul Coaliției Voinței și schimbul de informații clasificate. Un oficial occidental a avertizat că NATO s-ar confrunta cu „o problemă majoră” dacă oricare dintre cei doi politicieni ar ajunge la putere.

Cine ar putea prelua conducerea

Acest context a alimentat discuțiile din cercurile diplomatice despre cine ar putea ocupa locul lăsat liber de Macron și ar putea conduce Europa alături de Marea Britanie.

Cel mai evident nume este Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, care coordonează un amplu proiect de transformare a armatei germane în cea mai mare forță militară din Europa. Totuși, Merz este afectat de probleme interne, conduce un partid tot mai greu de controlat și se confruntă cu întrebări tot mai frecvente privind capacitatea sa de a rămâne la conducere.

Roderich Kiesewetter, deputat din partea Uniunii Creștin-Democrate (CDU), fost colonel și membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Bundestag, a declarat că liderul partidului său „nu este un Churchill”.

Spre deosebire de Marea Britanie, Franța și alte aproximativ 12 state, Germania a refuzat să se angajeze că va trimite trupe într-o viitoare misiune care să garanteze respectarea unui eventual armistițiu în Ucraina.

Kiesewetter a afirmat că Londra și Parisul au fost „foarte inteligente” atunci când și-au asumat public acest angajament față de Kiev în timp ce încercau să faciliteze un acord de pace cu Moscova, în timp ce Berlinul transmite un mesaj diferit.

„Nu aceasta înseamnă leadership”

Politicianul german, cunoscut pentru pozițiile sale ferme în materie de politică externă, susține că atât CDU, cât și Partidul Social-Democrat (SPD), aflat la guvernare, sunt afectate de ceea ce el numește „legătura cu Moscova”. Ambele partide sunt divizate în privința disponibilității unor membri de a relua negocierile cu Rusia și de a reveni la relații normale după încheierea războiului din Ucraina.

Potrivit lui Kiesewetter, această situație l-a determinat pe Merz să amâne livrarea unor arme esențiale, precum rachetele cu rază lungă Taurus, și să refuze confiscarea navelor din „flota din umbră” a Rusiei, folosite pentru a ocoli sancțiunile occidentale privind exporturile de petrol.

„Merz trebuie să lupte și împotriva acestei legături cu Moscova”, a spus el.

Cancelarul german a blocat, de asemenea, eforturile Uniunii Europene de a interzice libera circulație a diplomaților ruși în spațiul Schengen și a refuzat să închidă Russian House, centrul cultural din Berlin despre care se știe că servește drept acoperire pentru rețeaua de spionaj a Moscovei.

„Asta nu înseamnă leadership. Atunci cine va conduce Europa? Avem nevoie de un Churchill. Am avut mai multe momente care cereau un Churchill, dar până acum Europa nu are unul.”

În opinia sa, dacă Europa nu va continua să sprijine Ucraina sau nu își va respecta promisiunile făcute Kievului, consecințele geopolitice ar putea fi grave, iar viitoarele guverne ucrainene s-ar putea îndepărta de un Occident perceput ca nesigur și să caute sprijin la alte puteri din regiune.

Alți posibili lideri europeni, cu propriile vulnerabilități

Cancelarul german nu este singurul lider european considerat o verigă slabă. Donald Tusk, premierul Poloniei, aflat la conducerea uneia dintre cele mai puternice armate din NATO, a refuzat să participe la o eventuală desfășurare de trupe în Ucraina, invocând apropierea țării sale de Rusia.

El va candida pentru un nou mandat la sfârșitul anului viitor, într-un scrutin care se anunță foarte disputat împotriva partidului conservator Lege și Justiție (PiS). Tusk a primit însă un avantaj neașteptat după ce tabăra populistă s-a divizat, odată cu apariția unei noi formațiuni mai moderate în această săptămână.

Și premierul Italiei, Giorgia Meloni, care a refuzat la rândul său trimiterea de trupe în Ucraina, va trebui să treacă prin alegeri până la sfârșitul anului viitor.

Deși atât Tusk, cât și Meloni - care, alături de Marea Britanie, Franța și Germania, fac parte din așa-numitul Grup European al Celor Cinci - sunt considerați favoriți să își păstreze funcțiile, este puțin probabil să fie văzuți drept înlocuitori ai lui Macron în rolul de lider al Europei.

Dacă retragerea lui Starmer din prim-planul politicii europene a fost marcată prin elogii și recunoașterea contribuției sale, plecarea lui Macron este mult mai probabil să fie întâmpinată cu regret.

Cu excepția situației în care Andy Burnham va reuși, de unul singur, să preia rolul de lider al Coaliției Voinței.