VIDEO Trump a încălcat protocolul la întâlnirea cu Regina Elisabeta, iar gafa a stârnit o furtună pe reţelele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump si Regina FOTO Getty Images
Donald Trump si Regina FOTO Getty Images

În cadrul întâlnirii de la Castelul Windsor dintre preşedintele american Donald Trump şi Regina Marii Britanii, o întrevedere plină de momente de protocol – de la tradiţionalul ceai la strângerea de mână pentru fotografi – un moment stânjenitor a stârnit valuri pe reţelele sociale.

La un moment dat, preşedintele Trump a mers, pentru câteva secunde, în faţa Reginei, blocându-i calea.

Regina Elisabeta a II-a nu a părut deloc amuzată, însă universul Twitter cu siguranţă a fost.

Preşedintele Trump se afla puţin în faţa Reginei în momentul în care se pregăteau să primească salutul gărzii de onoare. La un moment dat, aceasta a făcut un gest către preşedintele american prin care părea că-i cere să păşească înainte. Acesta a început să meargă în faţa Reginei, iar apoi s-a oprit, tăindu-i calea şi obligând-o să-l ocolească.

Totul s-a petrecut în mai puţin de 20 de secunde, însă chiar şi pentru cei mai indiferenţi la protocolul casei regale acest moment stânjenitor a părut a fi deranjant.

Evident, a merge în faţa Reginei reprezintă o încălcare gravă a protocolului.

În plus, regina are 92 de ani – cu 20 de ani mai în vârstă decât preşedintele Trump, iar multă lume a susţinut că acest simplu fapt ar fi trebuit să primeze.

Iar aceasta nu a fost singura stângăcie. Donald Trump şi Melania au întârziat aproximativ 10 minute la întâlnirea cu Regina, Elisabeta a II-a fiind nevoită să îi aştepte într-un cort instalat în curte. Mai mult, la sosire, Trump şi prima-doamnă a SUA au omis să se încline în faţa Reginei. Staff-ul Melaniei Trump a specificat că prima-doamnă a primit recomandările protocolare ale acestei vizite, însă, aşa cum notează ctidianul New York Times, nu este sigur că şi preşedintele Trump, cunoscut pentru faptul că ignoră aceste consultări cu staff-ul său, a primit informaţiile necesare.

Regina Elisabeta FOTO AFP

FOTO AFP 

Din reacţiile de pe Twitter:

„Acest episod e hilar. Regina se comportă de parcă îşi dresează unul dintre căţeluşii ei în timp ce Trump se chinuie să stăpânească arta de a merge”, a fost reacţia unui utilizator.

„Eu: Sunt ambivalent faţă de monarhie. (Trump merge puţin în faţa reginei)

  

„Nu sunt expert în protocolul Casei Regale, dar sunt sigur că nu e ok să-i tai calea chiar aşa.

Wow. Chiar şi dacă nu ar fi vorba de Regină, nu ai lăsă o femeie în vâstă să meargă în faţa ta? Trump se comportă de parcă a fost crescut în fundul curţii.”

„Tot episodul asta are nevoie de muzica aia din Benny Hill”, a fost reacţia unui alt utilizator.

Alte opinii au fost mult mai dure faţă de liderul american. „Greşit. Nu e deloc amuzant. E dureros. Cu haina deschisă şi o totală lipsă de comportament civilizat, şi faţă de ofiţeri ca să nu pomenim nimic faţă de protocolul regal. Omul ăsta ar trebui castrat şi trimis la dresaj. Se pare că îi lipseşte abilitate de a-şi întoarce capul fră a-şi întoarce şi corpul”, a scris un alt utilizator.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite