UPDATE Noi date despre tragedia de la Smolensk: aeronava prezidenţială poloneză a atins copacii la circa un kilometru de pistă

0
0

Avionul preşedintelui polonez care s-a prăbuşit sâmbătă în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, în timp ce încerca să aterizeze a atins copacii în timp ce se afla la circa un kilometru distanţă de începutul pistei, anunţă Comisia Interstatală de Aviaţie, citată de RIA Novosti.

"Am stabilit că avionul a avut primul contact cu copacii la circa 1.050 de metri de pistă şi la circa 40-45 de metri stânga de linia finală de abordare", se arată în raportul IAC.

Potrivit IAC, aeronava a lovit un alt copac cu aripa stângă, după 200 de metri, şi s-a rotit brusc spre stânga.

"Majoritatea fragmentelor de avion sunt împrăştiate pe o arie de circa 350 - 500 de metri şi la 150 de metri stânga de pistă", afirmă IAC.

Experţii de la IAC au anunţat că nu au existat mai multe tentative de aterizare.

Accidentul de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, printre care şi preşedintele Lech Kaczynski, este catalogat drept cel mai tragic eveniment din istoria postbelică a Poloniei. La bordul avionului se aflau zeci de înalt demnitari de la Varşovia, inclusiv toată conducerea armatei poloneze.

Cauzele accidentului sunt analizate în comun de experţi ruşi şi polonezi. Varşonia a deschis şi o investigaţie separată.

Potrivit IAC, experţii vor avea un transcript al discuţiilor de bord în aproximativ o săptămână, dar munca la părţile unde calitatea sunetului este mai slabă, de la finalul conversaţiilor, ar putea dura mai mult.

Delegaţia poloneză se ducea la comemorarea masacrului din Katyn din 1940, când circa 22.000 de ofiţeri polonezi au fost executaţi de armata sovietică.

Jurnaliştii de la "Le Figaro" afirmă că aeronava prezidenţială poloneză nu era asigurată.

Publicaţia fraceză scrie că acestă dezvăluire apărută în cadrul anchetei a adus consternare în Polonia.

Cotidianul polonez Gazeta Wyborcza a precizat că doar avionele civile trebuie asigurate în mod obligatoriu. Executivul de la Varşovia a promis să aloce familiilor victimelor indemnizaţii în valoare totală de şase milioane de euro.

Presa poloneză respinge varianta unei erori de pilotaj şi susţine, mai degrabă că asupra pilotului Arkadiusz Protasuk, în vârstă de 36 de ani, s-ar fi făcut presiuni pentru a ateriza din partea oficialior aflaţi la bord.

Lech Kaczynski era cunoscut pentru încăpăţânarea sa. Presa a relatat un episod similiar din timpul unui zbor către Tbilisi, în 2008, în urma războiului ruso-georgian. Atunci, Kaczynski ar fi intrat în cabina pilotului ordonându-i să aterizeze în pofida condiţiilor nefavorabile. Pilotul a refuzat, iar aeronava a fost redirecţionată către Azerbaidjan, de unde Kaczynski a plecat spre Georgia cu maşina.

Trupul preşedintelui Lech Kaczyski a fost adus duminică la Varşovia, unde a fost primit cu onoruri militare, iar începând de marţi este expus în palatul prezidenţial, unde populaţia îi va putea aduce un ultim omagiu. Lech Kaczynski va fi înmormântat duminică alături de soţia sa Maria, ale cărei rămăşiţe au fost repatriate marţi.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri