UPDATE Cutremurul din Italia. 11 români morţi şi un dispărut. Astăzi vor fi repatriate corpurile neînsufleţite a 7 dintre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Savlatorii nu au mai scos oamenii vii de sub dărâmături de joi FOTO AFP
Savlatorii nu au mai scos oamenii vii de sub dărâmături de joi FOTO AFP

Numărul românilor dispăruţi în urma cutremurului din Italia a scăzut la patru după ce zece dintre ei au fost găsiţi, aceştia fiind în viaţă, a anunţat, duminică seara, Ministerul român al Afacerilor Externe. Bilanţul total al victimelor de cetăţenie română este în acest moment de 11 morţi, şase răniţi şi un dispărut.

Ministerul Afacerilor Externe are în atenţie, în prezent, un singur caz pe lista persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute în urma seismului din Italia. Potrivit unui comunicat al MAE, toate celelalte 3 persoane de cetăţenie română care figurau anterior ca fiind dispărute au fost identificate şi sunt în viaţă. 

 Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, i-a vizitat, la spital, pe toţi cetăţenii români răniţi, precum şi pe cei din zonele afectate. De asemenea, demnitarul român a participat la ceremonia religioasă oficiată de P.S. Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pentru victimele tragicelor evenimente şi a avut o serie de discuţii cu autorităţile locale.

 Reprezentanţii Ambasadei României la Roma şi ai Consulatului General al României la Bologna sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 6 cetăţeni români răniţi, se arată într-un comunicat al MAE.

În urma finalizării tuturor procedurilor specifice, trupurile neînsufleţite a 7 cetăţeni români decedaţi în urma seismului vor fi repatriate, pe cale rutieră, în cursul zilei de luni, 29 august 2016.

Costurile de repatriere au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de urgenţă aflat la dispoziţia ministerului.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE şi cele două echipe consulare mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate în zonele calamitate, încă de la debutul crizei, îşi vor continua activitatea şi demersurile la faţa locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi şi până la clarificarea situaţiei persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute.

O şedinţă de Guvern a fost convocată pentru luni, în cadrul reuniunii urmând a fi discutată situaţia românilor afectaţi de cutremurul din Italia. 

   

Italienii au donat peste 6 milioane de euro în patru zile pentru victimele cutremurului din centrul ţării. Potrivit bilanţului provizoriu, 290 de oameni au murit, inclusiv 11 români şi aproape 400 sunt răniţi. De asemenea, 2.500 de persoane au rămas fără adăpost, iar Crucea Roşie a organizat tabere de corturi şi puncte de ajutor. Operaţiunile de căutare sub dărâmături au continuat, dar sunt şanse puţine să mai fie găsiţi supravieţuitori. Între timp, procuratura italiană anchetează cauzele prăbuşirii unor clădiri.

În toate bisericile din Italia au loc, la această oră, ceremonii religioase pentru victimele seismului de miercuri. Este o zi specială de rugăciune pentru cele 290 de persoane decedate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite