UPDATE Alertă teroristă în Belgia. Trei din cei patru atacatori care se baricadaseră într-un apartament au fost arestaţi
0Patru bărbaţi au intrat într-un apartament din oraşul belgian Gand (Gent), iar poliţia a izolat şi înconjurat zona, relatează BBC News Online. După câteva ore, trei dintre atacatori au fost arestaţi.
UPDATE Trei indivizi suspectaţi de participare la luarea de ostatici din oraşul belgian Gand (Gent) au fost arestaţi în cursul unei intervenţii a poliţiei care continuă, relatează presa belgiană, citată de AFP.
Cei trei suspecţi, care s-au predat fără violenţă, au fost arestaţi de serviciile de intervenţie, potrivit postului VRT.
"Intervenţia este în curs, iar situaţia nu este prea clară", conform VRT. Cel puţin o persoană este ţinută în continuare sechestrată de autorul luării de ostatici.
Anchetatorii au dat asigurări că incidentul nu are caracter terorist, existând suspiciuni privind legături cu traficanţi de droguri.
"Nu există indicii că incidentul ar avea legătură cu terorismul sau cu gruparea sunnită Stat Islamic", au comunicat autorităţile belgiene.
Cei patru bărbaţi înarmaţi ar fi intrat într-un apartament în zona Dampoot a oraşului Gand şi ar fi luat şi un ostatic, înainte ca poliţia să intervină.
Vom reveni cu amănunte.