Ungaria nu va participa la ajutorul NATO pentru Ucraina, dar nici nu-l va împiedica, anunță Stoltenberg

0
Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis miercuri, 12 iunie, după convorbirea cu prim-ministrul Viktor Orban, că Budapesta nu va lua parte la viitoarele demersuri ale Alianței Nord-Atlantice pentru consolidarea asistenței oferite Kievului și că nu va ridica obiecții dacă alți membri NATO sunt dispuși să facă acest lucru, relatează EFE și AFP.

Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg a stat de vorbă cu Viktor Orban. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Stoltenberg a ținut să precizeze, de asemenea, că NATO respectă poziția Budapestei, în vreme ce Guvernul ungar și-a exprimat angajamentul de a nu se împotrivi și de a „permite” acțiuni de susținere a Kievului din partea altor aliați, conform Agerpres. 

Prim-ministrul (Viktor Orban) şi cu mine am convenit că Ungaria nu îi va împiedica pe ceilalţi aliaţi să susţină financiar Ucraina şi NATO să joace un rol de prim-plan în coordonare”, a transmis secretarul general al NATO în cadrul unei conferinţe de presă.

Niciun fel de personal ungar nu va participa” la acţiunile care urmează să fie stabilite la următorul summit NATO din iulie la Washington, a mai precizat el.

În cadrul întâlnirii cu ușile închise s-a stabilit, totodată, că nu vor fi folosite fonduri ungare pentru aceste demersuri.

Ungaria a spus clar în negocierile de astăzi că nu doreşte să blocheze deciziile NATO care, deşi diferă de poziţia ungară, sunt sprijinite de celelalte ţări membre”, a anunțat premierul  ungar Viktor Orban.

Viktor Orban a mai menționat și că, în cadrul întrevederii sale cu Stoltenberg, potrivit tratatului de constituire a NATO, nu există obligativitatea ca aliații să ia parte la acțiuni în afara teritoriului statelor membre. 

Budapesta „a primit garanţiile necesare”, a declarat Orban, adăugând că ţara sa va rămâne un membru loial şi angajat al Alianţei Nord-Atlantice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite