Un primar italian a primit „din greşeală” două cutii de biscuiţi îndesate cu o mită de 20.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Franco Metta a primit „din greşeală” două cutii de biscuiţi îndesate cu o mită de 20.000 de euro de la directorul unei companii de salubrizare din regiunea Puglia. Însă, atunci când primarul a vrut să împartă biscuiţii angajaţilor săi, a dat de un morman de bancnote în ceea ce trebuia să fie un cadou de Crăciun, transmite The Guardian.

”Când am deschis cadoul am găsit o cutie de biscuiţi. Am crezut că ar fi bine să-i împart printre colegii mei, dar în cutie erau bancnote de mai multe valori. Erau multe bancnote în două pachete diferite. Am chemat imediat poliţia”, a declarat primarul Metta pentru publicaţia Corriere della Sera.

Primarul susţine că urma să aibă o întâlnire cu un alt partener al respectivului director care l-a mituit, însă întâlnirea a dispărut între timp de pe agendă. După ce a primit mita, primarul l-a sunat pe directorul firmei de salubrizare şi i-a cerut să se întoarcă pentru a-şi lua banii, într-o încercare de a-l prinde în flagrant.

Scopul mitei era câştigarea unei licitaţii publice pentru o groapă de gunoi din Cerignola. Companiile de salubrizare italiene sunt controlate de grupări de crimă organizată.

Primarul a depus o plângere penală împotriva respectivului director.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite