Un muncitor român a căzut în Dunăre şi încă n-a fost recuperat din apele fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul Calafat-Vidin
Podul Calafat-Vidin

Un muncitor român a căzut în Dunăre în timp ce lucra pe şantierul podului Calafat-Vidin, iar până în prezent acesta nu a fost recuperat din apele fluviului, a declarat un oficial bulgar.

Şeful Direcţiei Inspecţia Regională a Muncii pentru judeţele Montana şi Vidin (Bulgaria), Dimitar Petrov, a declarat pentru Agerpres că a fost demarată o anchetă pentru a stabili dacă au fost luate toate măsurile necesare de protecţia muncii. Petrov a mai spus că, deşi Hidroconstrucţia, firma unde era angajat bărbatul dispărut, este o companie română, aceasta a fost obligată să respecte legislaţia bulgară în domeniul protecţia muncii pentru că a fost subcontractant al constructorului spaniol al podului, FCC, care avea un contract cu autorităţile bulgare pentru construirea podului.

Poliţia urmează să ancheteze cazul, iar ofiţerii de frontieră vor stabili dacă incidentul s-a produs în partea bulgară sau în cea română a fluviului, a mai spus oficialul.

Incidentul a avut loc marţi seara, în jurul orei 22.00, pe o platformă plutitoare românească, a explicat, pentru Agerpres, un purtător de cuvânt al biroului de presă al proiectului "Podul peste Dunăre Calafat-Vidin", care însă a refuzat să ofere orice detalii cu privire la starea de sănătate a persoanei implicate sau la circumstanţele incidentului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite