Un cuplu a primit din greșeală în cont aproape 7.000 de lire sterline de la o companie de apă. „Ne-au spus să ne bucurăm de bani”
0Un cuplu din Leeds, Marea Britanie, a avut parte de o situație neobișnuită după ce furnizorul de apă Yorkshire Water a virat din greșeală aproape 7.000 de lire sterline în contul bancar al femeii. Deși beneficiarii au încercat să afle proveniența banilor și să îi returneze, atât compania, cât și banca au tratat inițial situația cu superficialitate.

Totul a început în luna mai, când în contul partenerei unui cititor al publicației The Guardian a intrat în mod neașteptat suma de peste 3.500 de lire sterline, relatează celebra publicație britanică.
Convins că este vorba despre o eroare, cuplul s-a așteptat să fie contactat pentru returnarea banilor.
O lună mai târziu a urmat un nou transfer, de aproximativ 3.300 de lire. În total, în cont au ajuns aproape 6.800 de lire sterline.
„Banca a spus că nu poate face nimic pentru a opri sau returna plățile”
Potrivit relatărilor din The Guardian, reprezentanții Yorkshire Water au declarat inițial că nu recunosc referința plății și că nu cred că transferurile au fost efectuate de companie. Nici banca nu a oferit o soluție pentru blocarea sau returnarea sumelor.
„Banca partenerului meu a spus că nu poate face nimic pentru a opri sau returna plățile. Ambele companii au tratat problema destul de ușor și ne-au spus să ne bucurăm de bani”, a povestit femeia.
Temându-se că ar putea fi vorba despre o posibilă fraudă sau schemă de spălare a banilor, cuplul a transferat întreaga sumă într-un cont de economii, fără să o folosească.
Misterul, rezolvat după intervenția presei
Cazul a fost lămurit abia după ce jurnaliștii de la The Guardian au solicitat explicații companiei de utilități.
Purtătorii de cuvânt ai Yorkshire Water au observat că datele transferurilor coincideau exact cu zilele în care compania își plătea angajații. Verificările ulterioare au scos la iveală că unul dintre salariați își introdusese greșit noile date bancare în sistemul intern.
Salariul angajatului fusese, astfel, virat, timp de două luni la rând, în contul femeii din Leeds.
Într-un final, compania și-a recuperat banii și a oferit cuplului 100 de lire sterline drept mulțumire pentru corectitudinea de care a dat dovadă.
Potrivit legislației britanice, folosirea intenționată a unor bani transferați accidental poate constitui infracțiune.
În acest caz, sfatul primit de cuplu de a „se bucura de bani” i-ar fi putut pune într-o situație juridică dificilă dacă ar fi decis să utilizeze sumele primite.
Amintim că, în România, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Roșiești, a fost reținut de polițiști după ce a refuzat să returneze unei societăți comerciale o sumă de bani virată în contul său în mod eronat.























































