UE ia în considerare o forţă de jandarmerie europeană în Afganistan | adevarul.ro

UE ia în considerare o forţă de jandarmerie europeană în Afganistan

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şase ţări ale Uniunii Europene au căzut de acord joi seară pentru a autoriza Forţa de jandarmerie europeană să sprijine forţele de poliţie afgane, a indicat ministrul francez al afacerilor externe Bernard Kouchner, transmite Agerpres.

El a dat asigurări că cele şase ţări membre ale Forţei de jandarmerie europeană, Franţa, Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania au acceptat o propunere a Parisului în acest sens.

''Ţările acestui grup, ţările europene, au acceptat'' în timpul unui dineu al miniştrilor afacerilor externe care s-a ţinut pe marginea primei zile a summitului european la Bruxelles, a spus Kouchner, adăugând că Turcia ar putea de asemenea să participe.

''Turcii sunt în grup, dar nu complet, dar trebuie să se facă o propunere comună'', a precizat el.

Această propunere urmează încă a fi acceptată de toate ţările UE.

UE a decis în mai trecut să dubleze efectivele misiunii sale de poliţie EUPOL în Afganistan, de la 200 la 400.

Sarcina misiunii, condusă de Germania, este de a ajuta la construirea forţei de poliţie afgane, precum şi de a-i îndruma pe responsabilii Ministerului de Interne. Dar aceste operaţiuni au fost criticate ca insuficiente în particular de NATO şi Statele Unite.

Responsabili americani au estimat că sunt necesari mii de inspectori pentru a se face corect această muncă, remarcând că sunt foarte frecvente plângerile pentru corupţie contra poliţiei afgane.

''Noi toţi înţelegem că fără o forţă de poliţie sigură şi eficientă pentru a sprijini eforturile militare, nu va fi stabilitate în Afganistan'', a comentat joi ministrul britanic al afacerilor externe David Miliband.

''Sunt idei interesante avansate de Franţa şi de alţii asupra modului în care misiunea de poliţie (europeană) poate fi întărită şi racordată la eforturile NATO'', a adăugat el.

Top articole

Partenerii noștri