UE: Euroland şi restul
0
Problema UE constă în faptul că părţile întregului nu urmează regulile la care s-au angajat. În mod sigur, unii politicieni occidentali au fost influenţaţi de cartea lui Niall Ferguson, „Civilizaţia: Vestul şi restul“.
Ei sunt tot mai convinşi că vor supravieţui efectelor crizei datoriilor suverane prin formalizarea unei situaţii de moment, respectiv o „Uniune cu două viteze", adică Euroland şi restul statelor membre. Astfel că moneda euro, căreia i s-a prezis că va fi principalul vehicul al unificării europene, a ajuns să fie considerată instrument al unei noi divizări. Şi, culmea paradoxului, aceasta se petrece în numele intensificării integrării europene!
Uniunea Europeană este un spaţiu al diversităţii geografice, culturale, politice, religioase, dar şi economico-sociale. Sub deviza „Unitate în diversitate", integrarea europeană promitea un management al diversităţii care să facă din rezultanta convergenţei o achiziţie superioară sumei părţilor componente.
Este de remarcat faptul că în interiorul UE există relaţii de multe feluri, datorate unor structurări instituţionale şi politice: Uniunea Europeană, Eurozona, Spaţiul Schengen, Spaţiul Economic European etc. Cele 27 de state membre ale UE sunt implicate diferit în aceste structuri instituţionale-decizionale şi politice. Astfel, sunt state membre integrate în toate domeniile (ex. Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Spania etc.), dar sunt şi state membre cu excepţii (ex. Anglia, unele state nordice şi state recent admise în UE); există câteva state non-UE puternic integrate în Piaţa Unică (ex. Norvegia, Elveţia, Liechtenstein) şi statele membre ale Spaţiului Schengen.
Aşadar, managementul diversităţii este şi va fi o preocupare centrală a liderilor UE şi a statelor membre. Afirmându-se că soluţia la criză este o mai intensă integrare europeană, înseamnă că se admite necesitatea continuării şi perfecţionării acestui management al diversităţii şi complexităţii. Căci sistemele complexe operează pe baza unor trasee şi reguli bine stabilite, chiar dacă prin interacţiuni sunt supuse unei schimbări continuie.
Pe când sistemele complicate au numeroase părţi schimbătoare care încearcă să se aşeze în matca unor reguli, dar excelează prin mai multă impredictibilitate în comparaţie cu primele. Altfel spus, problema UE nu constă atât în complexitatea sistemului, cât mai ales în faptul că părţile întregului nu urmează regulile pe care s-au angajat să le implementeze.
Euroland sau Nordeuro?
Preşedintele Franţei s-a pronunţat, recent, în favoarea unei „Europe cu două viteze", adică zona euro şi restul statelor membre ale UE. Dl Sarkozy crede că astfel se va sfârşi mai repede şi favorabil criza actuală. În acest fel induce atât sentimentul fricii, cât şi pe cel al speranţei, încercând să elimine responsabilizarea liderilor politici şi economici pentru stările prezente.
Dacă dl Sarkozy ar avea în vedere eficientizarea procesului integrării europene, atunci ar trebui să ţină cont atât de caracteristicile construcţiei europene, cât şi de interdependenţele stabilite între cele 27 state membre ale UE, precum şi de interconectivităţile din sistemul global. Căci s-ar putea întâmpla ca redesenarea Uniunii cu cele „două viteze" să dăuneze chiar celor 17 state membre actuale ale zonei euro, în contextul accelerării globalizării.
În plus, state membre UE precum Anglia sau Polonia nu sunt cantităţi neglijabile în piaţa unică, ceea ce ar pune sub semnul întrebării durata viabilităţii euro. Sau, vorba unui profesor german de management internaţional, ce s-ar întâmpla dacă acelaşi raţionament ar continua şi statele membre cu grad ridicat de competitivitate ar solicita o monedă „nordeuro"? Să ne amintim că, în urmă cu câteva luni, fostul ministru francez al Economiei C. Lagarde se plângea de viteza şi amploarea competitivităţii globale a economiei Germaniei care ar inhiba şi descuraja efortul economiei Franţei de a atinge un nivel de competitivitate globală ridicat.
Iar recent, însuşi preşedintele Sarkozy îi îndemna pe francezi să fie „mai buni ca germanii" dacă doresc să poziţioneze economia Franţei pe primele locuri în Europa şi în lume. Aşadar, problemele dlui Sarkozy sunt chiar în interiorul zonei euro, şi nicidecum a relaţionării Euroland-ului cu aria non-Euro.
„Smart" versus „soft"
Se ştie că proiectul UE „cu două viteze" este îndrăgit mai demult de liderii Franţei. Apelul la această soluţie indică mai degrabă teama de reala schimbare pe care trebuie să o suporte construcţia europeană şi lipsa soluţiilor adecvate epocii postcriză. Căci nu se explică altfel de ce Parisul ar vrea ca Franţei să i se aplice doar ei o reţetă care, prin intensificarea integrării, să ducă la o accelerare a propriei dezvoltări economice şi o sporire a competitivităţii, pe când altor state membre ale UE li s-ar aplica un meniu care să le menţină în înapoiere economico-socială.
Or, aşteptările postcriză în UE sunt ca întreaga Uniune să fie transformată esenţial, pentru a deveni un actor competitiv global, şi nu a proceda la divizarea resurselor şi eforturilor europene. Mai degrabă s-ar putea da Eurolandului rolul de catalizator al schimbării şi în aria non-Euro, aşa cum sugera şi Pactul Euro Plus, atât prin realizarea unei guvernanţe economice europene în întreg spaţiul Uniunii, cât mai ales prin implementarea unor mecanisme financiare comunitare. Şi în loc să se meargă spre o integrare „soft" doar în zona euro, ar fi mai bine dacă s-ar proceda la o integrare „smart" a întregii UE, chiar dacă aceasta ar necesita o revizuire de substanţă a Tratatului de la Lisabona şi o redefinire a ansamblului instituţional şi decizional european.
Fost negociator-şef al României cu UE
Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.
Se încarcă comentariile...
