Ucraina va primi obuziere autopropulsate Bohdana finanțate de Danemarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 obuziere Bohdana de fabricație ucraineană finanțate de Danemarca vor fi livrate în lunile următoare. Achiziționarea unităților de artilerie este primul pas dintr-un nou acord danezo-ucrainean care donează arme Kievului prin achiziții directe din industria de apărare ucraineană.

2S22 „Bohdana” este primul obuzier proiectat pentru a trage cu proiectile de 155 mm FOTO EPA-EFE
2S22 „Bohdana” este primul obuzier proiectat pentru a trage cu proiectile de 155 mm FOTO EPA-EFE

Un astfel de acord este necesar deoarece bugetul de apărare al Kievului este prea mic pentru capacitățile producției interne de armament.

2S22 Bohdana este un obuzier autopropulsat, în esență un tun de artilerie pe un șasiu de camion cu o rază de tragere de 42 de kilometri.

Aceste tipuri de tunuri oferă forțelor armate o capacitate de „a trage și a se deplasa", un avantaj valoros față de piesele de artilerie remorcate.

Un obuzier autopropulsat se poate deplasa către poziție, trage mai multe focuri în mai puțin de un minut și ieși din raza de acțiune a contraatacului înainte ca inamicul să aibă timp să se organizeze.

Obuzierele Archer al Suediei și Caesar al Franței sunt considerate două dintre cele mai bune din lume și ambele sunt în prezent în acțiune în Ucraina, deși în număr limitat.

Bohdana este versiunea ucraineană a acestora și este proiectată pentru a le imita, în ideea că, dacă producția internă de arme a Kievului crește semnificativ, acestea vor juca un rol esențial pe câmpul de luptă.

„Din punctul de vedere al hardware-ului - adică partea de artilerie propriu-zisă - corespunde pe deplin obuzierelor occidentale moderne cu un țeava de 155/52", declara în aprilie Andrii Kharuk, un expert în arme, pentru Kyiv Independent.

Un început ezitant

După trei ani de proiectare și dezvoltare, Bohdana a fost prezentat public în premieră în 2018, la parada de Ziua Independenței de la Kiev pe 24 august.

„Caracteristicile sale cruciale sunt mobilitatea ridicată, precizia, capacitatea de rază de acțiune, precum și viteza de tragere rapidă", a declarat la acea vreme Oleksandr Turcinov, președintele de atunci al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei.

Fusese fabricat unul singur și aveau să treacă aproape cinci ani până când un al doilea va mai ieși dintr-o fabrică.

În anii care au urmat, până la invazia la scară largă a Rusiei din februarie 2022, au avut loc teste de tragere și dezvoltări suplimentare, care aproape au dus la distrugerea singurului Bohdana existent la acea vreme.

Cel mai mare succes de până acum

În mai 2022, era prezent pe front, iar în luna iunie a aceluiași an a jucat un rol esențial în eliberarea Insulei Șarpelui, situată la 35 de kilometri de partea continentală a regiunii Odesa.

Capturată de forțele ruse la începutul invaziei la scară largă, insula a fost scena unuia dintre momentele-cheie ale primelor etape ale invaziei.

La 24 februarie 2022, două nave de război rusești au atacat insula și le-au cerut grănicerilor ucraineni să se predea. Unul dintre ei a oferit celebra replică „Navă de război rusă, du-te dracului”, care a devenit un simbol al rezistenței ucrainene.

Până la începutul anului 2023, producția în serie a Bohdana era demarată.

Capacitățile Bohdana

Cea mai recentă versiune are 28 de tone cu un echipaj de cinci persoane, obuzierul de 155 mm fiind montat pe un șasiu Tatra 815 cu opt roți (versiunile anterioare erau montate pe un camion KrAZ-6322 cu șase roți).

Acesta poate trage mai multe tipuri de obuze la o distanță de până la 50 de kilometri la o rată de cinci pe minut, inclusiv Excalibur, un obuz de artilerie cu rază extinsă, fabricat în SUA.

Bohdana a fost construit special pentru obuze conform standardelor NATO, mai degrabă decât pentru cele de 152 mm din era sovietică, având în vedere că cele mai mari stocuri de astfel de proiectile erau deținute de Rusia, iar acestea nu ar fi fost la îndemâna forțelor armate ale Ucrainei.

În cea mai mare parte a războiului, adaptarea la muniția de 155 mm a permis aliaților occidentali ai Ucrainei să trimită cantități mari din aceasta Kievului.

Aeastă aprovizionare aproape că a încetat din cauza problemelor de achiziție și a întârzierilor în ajutorul SUA, însă situația pare că s-a îmbunătățit în ultimele luni, iar companiile occidentale de armament își intensifică în mod dramatic producția.

Dar ar putea exista o altă problemă cu Bohdana, potrivit lui Kharuk.

„Există anumite probleme cu mecanismul de reîncărcare - acesta nu exista deloc la primele Bohdana, iar acum, conform unor rapoarte, nu funcționează întotdeauna în mod fiabil", a declarat el pentru Kyiv Independent.

Producție în masă

Anunțul lui Volodimir Zelenski conform căruia 10 Bohdana vor ieși de pe liniile de producție ucrainene în aprilie a fost un semn relativ modest, dar semnificativ, al eforturilor Kievului de a crește producția internă de arme, în contextul incertitudinii tot mai mari cu privire la furnizarea de arme de către partenerii din străinătate.

Potrivit ministrului industriilor strategice, Alexander Kamișin, industria de apărare a Ucrainei are o capacitate în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, însă statul poate strânge doar până la 10 miliarde de dolari pentru achiziționarea de arme și echipamente.

Deși se află încă în fază incipientă, stimularea producției interne de arme a avut deja unele succese.

Ucraina are propriile versiuni de drone - navale, precum precum și versiuni planificate ale sistemelor de apărare aeriană .

În plus, producătorul german de arme Rheinmetall intenționează să înființeze cel puțin patru fabrici în Ucraina pentru a produce obuze de artilerie, vehicule militare, praf de pușcă și arme antiaeriene, prima fiind deschisă în iunie.

Ucraina își propune ca partenerii străini să investească aproximativ 10 miliarde de dolari în producerea de arme ucrainene în 2024, ca parte a unei campanii numită Zbroyari: Manufacturing Freedom, a spus Kamyshin.

La sfârșitul lunii decembrie, Zelenski anunța că Ucraina și-a triplat producția internă de echipamente și arme în 2023, comparativ cu anul precedent.

Acordul între Ucraina și Danemarca privind obuziere Bohdana

A fost primul astfel de acord încheiat cu Ucraina în luna iunie a acestui an.

„Sper că mai multe țări vor urma modelul danez pentru achiziții în Ucraina. Oportunitățile ucrainenilor de a produce echipamente sunt mai mari decât finanțarea pe care o au în acest moment", declara ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, pe 10 iulie.

„Când am fost în Ucraina în această primăvară pentru a vizita o serie de companii din industria de apărare din Kiev, m-am convins de posibilitățile de a sprijini Ucraina prin achiziții direct prin industria de apărare ucraineană”, a spus el într-un comunicat de presă .

„În acest fel, ne asigurăm că echipamentul pe care ucrainenii le solicită pe front poate fi produs și livrat în apropiere. Oferă câteva avantaje logistice evidente, contribuind în același timp la construirea industriei de apărare în Ucraina”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite