Ucraina a primit armament produs în Serbia și destinat Turciei
0Armata ucraineană a primit rachete de tip ER Grad 2000 produse de o fabrică de armament din Serbia, țară care tinde să se poziționeze de partea Moscovei în războiul din Ucraina.
Oficial, Serbia nu vinde armament Ucrainei și face apeluri la pace în timp ce dă curs retoricii Kremlinului despre război. Cu toate acestea, arme produse în Serbia sunt folosite de ucraineni pe câmpul de luptă.
Potrivit ziarului rusesc „Mash”, arme produse la fabrica de armament Krušik, care aparține de Ministerul sârb al Apărării, și stocate în Slovacia au fost transferate recent Ministerului ucrainean al Apărării.
Contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker confirmă informația, precizând că Ucraina a primit 3.500 de rachete de ER Grad 2000 cu rază de 40 de kilometri.
Serbian Monitor scrie că rachetele respective erau destinate Turciei, dar au ajuns în Ucraina via Slovacia în baza unei scheme complexe. Potrivit publicației sârbe, primul intermediar din această schemă este compania Sofag, deținută de fiica dealerului de armament Slobodan Teșici, aflat pe „lista neagră” a Statelor Unite.
Compania Krušik neagă orice implicare a sa în vânzări de armament către Ucraina. Deși Belgradul cere se fie informat despre livrările de armament către terți, ministrul sârb al Apărării Miloș Vucevici recunoaște că tot ce se întâmplă după predarea armelor către un stat terț este o chestiune de comerț internațional, notează Serbian Monitor.