Tir de avertizare rus asupra unei nave-cargo din Marea Neagră. Nava s-ar fi îndreptat spre Sulina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă militară rusă a deschis focul duminică în sud-vestul Mării Negre asupra unei nave-cargo sub pavilionul insulelor Palau care ar fi avut drept destinație portul Ismail din Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării. Potrivit datelor companiei Refinitiv, nava se afla în apropiere de coastele Bulgariei şi se îndrepta către portul românesc Sulina în momentul incidentului, notează Reuters.

FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Nava Vasili Bîkov a tras tiruri de avertizare cu arme automate asupra navei „Sukru Okan” după ce căpitanul nu a răspuns la solicitarea de a se opri pentru inspecţie, a precizat Ministerul rus al Apărării.

Militarii ruşi au urcat apoi la bordul navei-cargo cu ajutorul unui elicopter Ka-29, iar după încheierea inspecţiei „Sukru Okan şi-a continuat drumul către portul Izmail”, se precizează în comunicatul rus.

Este prima dată când Rusia deschide focul asupra unei nave comerciale în afara teritoriului ucrainean de la ieşirea sa anunţată din acordul privind cerealele, luna trecută, mai consemnează Reuters.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite