Tactica de război adoptată de forțele ruse la Vovceansk după ce orașul a fost distrus în proporție de 90%

0
Publicat:

Forțele rusești care luptă la Vovceansk, regiunea Harkov, sapă tuneluri și pasaje subterane, a declarat duminică ofițerul de presă al Brigăzii Hartiia. Rusia folosește această tactică pentru a îmbunătăți rutele logistice sau în cadrul tentativelor de a distruge apărările ucrainene, relatează New Voice of Ukraine.

Orașul Vovceansk FOTO X/ Maria Drutska
Orașul Vovceansk FOTO X/ Maria Drutska

Trupele ruse folosesc o tactică observată de apărătorii ucraineni pe o varietate de fronturi începând din vara anului trecut, inclusiv lângă Avdiivka, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Hartiia, Volodimir Dehtiarov, la televiziunea națională.

„Ei folosesc în mod regulat această tactică”, a adăugat el.

Nici măcar bombardamentele active cu drone și munca de artilerie nu produc întotdeauna efectul dorit de apărătorii ucraineni, potrivit purtătorului de cuvânt al brigăzii.

„Și tot suntem nevoiți să folosim puterea oamenilor noștri, a infanteriei, pentru a-i scoate din aceste vizuini”, a explicat Dehtiarov.

Situația din Vovceansk

Orașul este distrus în proporție de 90%, și mai are doar 20 de locuitori, informa pe 30 august șeful administrației militare, Tamaz Gambarashvili,  Înainte de ofensiva declanșată de ruși în regiune, în mai 2024, Vovceansk, un oraș aflat la 60 de kilometri nord-est de Harkov, avea o populație de aproximativ 3.000 de locuitori.

Forțele ruse au încercat să pătrundă în centrul orașului Vovcensk cu vehicule blindate, dar asaltul a fost respins cu succes, a informat administrația militară a regiunii Harkov pe 29 august.

Datorită operațiunii Forțelor Armate ale Ucrainei în regiunea Kursk a Rusiei, inamicul a fost oprit pe frontul Harkov și înaintarea lor în regiunea Donețk a fost încetinită, declara președintele ucrainean Volodimir Zelenskyi pe 13 septembrie.

Uzina de agregate Vovceansk a fost recuperată și rușii fost scoși din uzină pe 24 septembrie.

„(Uzina) nu este o țintă tactică în pentru (Rusia). Dar, în același timp, pierderea acestei unități a fost o lovitură foarte puternică pentru imaginea ei", declara pe 30 septembrie purtătorul de cuvânt purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe Harkov cu privire la contraatacuri ruse puternice atât cu bombe aeriene ghidate, cât și cu lansatoare de rachete.

Procuratura regiunii Harkov a relatat pe 5 octombrie că trupele ruse luate prizoniere au oferit mărturie despre execuția a patru soldați ucraineni la uzina din Vovceansk.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite