Suedia a atins borna istorică de 10 milioane de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Populaţia Suediei a atins vineri, în mod oficial, pragul de 10 milioane de locuitori, a anunţat Oficiul de Statistică, precizând că această creştere demografică se datorează migraţiei şi natalităţii.

Oficiul nu l-a putut totuşi identifica pe locuitorul cu numărul 10.000.000, transmite agenţia de presă DPA, citată de Agerpres.

„Ar putea fi un copil nou-născut sau cineva care a imigrat în Suedia“, a declarat Linus Garp, expert în statistica populaţiei.

În 2004, populaţia Suediei atingea 9 milioane de locuitori, iar în 1969, 8 milioane.

Potrivit statisticienilor, factorii care au contribuit la creşterea demografică sunt migraţia şi sporul natural pozitiv.

Fenomenul migraţiei a contribuit cu trei sferturi la această creştere.

Conform previziunilor, pragul de 11 milioane de locuitori va fi atins în 2024.

Potrivit registrului populaţiei, 82% dintre locuitorii actuali sunt născuţi în Suedia, iar 18% în alte state, pe primul loc aflându-se ţara vecină Finlanda.

În Suedia, primul recensământ a avut loc în anul 1749, când au fost înregistraţi 1,7 milioane de locuitori.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite