Stoltenberg merge la Ankara ca să-l convingă pe Erdogan să accepte intrarea Suediei în NATO

0
Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că se va deplasa în curând în Turcia pentru a discuta despre primirea Suediei în Alianţă, transmit Reuters şi AFP.

 Jens Stoltenberg (© NATO)

„Am vorbit cu preşedintele Erdogan în această săptămână (...) şi, de asemenea, voi merge la Ankara în viitorul apropiat pentru a continua să abordăm modul în care putem asigura aderarea Suediei cât mai rapid posibil”, a spus Stoltenberg la Oslo, în deschiderea unei reuniuni de două zile a miniştrilor de externe din statele NATO, potrivit Agerpres. 

Suedia şi vecina sa Finlanda au solicitat anul trecut să adere la NATO ca reacţie la invazia rusă din Ucraina, dar procesul a fost ţinut în loc de Turcia şi Ungaria. Ankara a acuzat în special Suedia de pasivitate în faţa „teroriştilor” kurzi refugiaţi în această ţară. În ce o priveşte, Budapesta a menţionat neînţelegeri cu Suedia privind fondurile UE. Între timp, Finlanda a devenit, la începutul lui aprilie, al 31-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice.

Răspunzând unei condiţii-cheie a Ankarei, parlamentul suedez a adoptat o nouă lege care interzice activităţile legate de grupări extremiste, întărându-şi astfel legislaţia cu privire la terorism. Noua lege intră în vigoare joi.

„Sunt încrezător că Ungaria va ratifica şi ea protocolul de aderare”, a mai spus Stoltenberg la reuniunea de la Oslo.

La rându său, şeful diplomaţiei suedeze a apreciat joi că ţara sa îndeplineşte toate condiţiile de aderare la NATO, şi a chemat Turcia şi Ungaria să renunţe la opoziţie.

„Suedia şi-a ţinut toate angajamentele pe care ni le-am asumat la summitul de la Madrid de anul trecut, inclusiv o nouă legislaţie cu privire la terorism”, a declarat Tobias Billstrom.

„A sosit timpul ca Turcia şi Ungaria să înceapă să ratifice aderarea Suediei la NATO”, a apreciat el.

„Acesta nu a fost niciodată un sprint, este un maraton, căruia îi vedem acum finalul”, a adăugat ministrul suedez.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite